Reprezentanții Federației Solidaritatea Sanitară din România cer autorităților să suspende, pe întreaga perioadă a pandemiei COVID-19, prevederile aplicabile malpraxisului, pentru toate cadrele medicale.
Sindicaliștii argumentează că această măsură este necesară în urma deselor schimbări apărute în timpul stării de urgență și stării de alertă.
De asemenea, ei invocă doza mare de incertitudine specifică pandemiei COVID-19, precum și lipsurile materiale și problemele organizatorice cu care cadrele medicale se confruntă.
3 sindicate se opun
S-au declarat însă împotrivă împotrivă alte 3 sindicate: Promedica, USMR-Alianța Medicilor și Federația Hipocrat.
„Nu solicitarea <imunității> în fața malpraxisului este soluția în acest context dificil, ci schimbarea atitudinii, scoaterea de sub preș a problemelor cu care ne confruntăm zi de zi, din cauza haosului adminsitrativ și legislativ, probleme care afectează în egală măsură medicii și pacienții. Cadrele medicale sunt nevoite în această perioadă să ducă o luptă nu numai cu virusul COVID-19, ci și cu lipsurile și dezorganizarea din sistemul sanitar. Principalele probleme au la bază haosul din sistemul de sănătate, lipsa de viziune și organizare”, se arată într-un comunicat comun.
„Se încearcă un joc murdar” în care sunt târâți, din nou, medicii, reclamă cele 3 sindicate.
„Nu dezertând și cerând imunitate oferim soluții. În acest fel nu facem decât să mai punem încă o dată batista pe țambal, să adâncim și mai tare cauzele reale ale tragediilor din sistemul de sănătate, care ascunse nu fac decât să sape și mai adânc groapa nesiguranței atât pentru medici, cât și pentru pacienți. Lumea se schimbă. Sistemul medical nu a mai trecut niciodată printr-o astfel de provocare. E timpul să renunțăm la abordarea învechită și bolnăvicioasă și să deschidem noi perspective, pentru personalul medical, dar și pentru pacienți.
Cel mai mare rău lucru care s-a produs în sănătate în ultimii 20 de ani a fost distrugerea relației medic-pacient.
Acum, mai mult ca oricând, cadrele medicale trebuie să respecte relația cu pacientul. În acest context dificil, noi reprezentanții Sindicatului Promedica, USMR-Alianța Medicilor și Federația Hipocrat încurajăm colegii să spună public problemele cu care se confruntă în această perioadă și nu numai, să ia măsuri de la cea mai mică neregulă, să nu aștepte până se sparge buba. Sindicatul este aici să sprijine astfel de situații și să lupte pentru rezolvarea lor. Este momentul ca medicii și pacienții să lupte împreună pentru a arăta neregulile cu care se confruntă, din cauza nepăsării, dezorganizării, corupției, haosului din sistemul”, mai spun semnatarii documentului.