Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa reintră în carantină şi va restricţiona accesul vizitatorilor pe fondul creşterii numărului de pacienţi cu COVID-19 internaţi.

Astfel, a fost suspendată posibilitatea de vizitare a pacienţilor pe secţiile spitalului în zilele de marţi şi joi.

„Măsura are ca scop protejarea pacienţilor internaţi şi a personalului medical”, se arată într-un comunicat postat miercuri pe pagina de Facebook a instituţiei.

Potrivit datelor făcute publice de spitalul din Bistriţa, la această dată numărul pacienţilor confirmaţi cu COVID-19 şi internaţi este de 17, după cum urmează: 15 la Secţia de Boli Infecţioase, dintre care unul este minor, unul la Secţia ATI şi unul la Secţia Psihiatrie.

De asemenea, mai sunt doi pacienţi suspecţi spitalizaţi la Secţia de Boli Infecţioase.

Numărul spitalizărilor în rândul persoanelor cu COVID-19 a crescut cu 6 faţă de ziua precedentă. Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud a comunicat, marţi, că la nivelul judeţului existau 50 de cazuri active, dintre care 11 izolate în spital, iar 39 – izolate la domiciliu.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version