Testul făcut luni de premierul Ludovic Orban pentru coronavirus este negativ, dar el va rămâne în carantină până joi, 8 octombrie, după ce a aflat că moderatorul Silviu Mănăstire de la B1TV, în emisiunea căruia a fost prezent joia trecută, a fost confirmat pozitiv.

Iată precizările Guvernului, luni după-amiază:

„Menționăm faptul că testul a fost realizat la cerere, preventiv, premierul nefiind încadrat într-o definiție de caz întrucât nu este considerat contact direct al unei persoane diagnosticate pozitiv. Din motive de precauție, Ludovic Orban va rămâne în carantină până joi, 8 octombrie a.c., de unde își va exercita atribuțiile funcției de prim-ministru și își va desfășura activitatea fără interacțiune fizică cu alte persoane. În cursul zilei de joi premierul va efectua un nou test, la distanță de 10 zile de la prezența în platoul TV în care s-a aflat o persoană care, în cursul zilei de duminică, a fost confirmată pozitiv la testul pentru noul coronavirus”.

Ludovic Orban și-a suspendat toate activitățile și întâlnirile fizice programate luni.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version