UPDATE ora 13.00: Gabriela Firea a declarat, într-o conferința de presă la arena Națională, unde au fost prezenți și primarii celor 6 sectoare al Capitalei, că persoanele care s-au înscris în program vor primi, începând de luni, scrisorile cu data și ora la care sunt programate la testare.

„Este o simplă picătură de sânge din buricul degetului. Se va realiza o programare. Astfel, pe zi nu vor fi mai mult de 1.500 de persoane la Arena Națională. Aceste rezultate le vom transmite la autoritățilșe naționale. Vom ști cum a circulat coronavirusul de tip nou în municipiul București”, a precizat Firea.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat, luni, că 8.500 de bucureşteni s-au înscris în programul „Testăm pentru Bucureşti”, în cadrul căruia 11.000 de persoane pot beneficia de o testare gratuită de tip Real Time PCR, pentru a afla dacă sunt infectate cu noul coronavirus.

După înscriere, persoanele care au optat pentru testarea gratuită vor fi contactati si programati la unul din cele 20 de laboratoare ale clinicilor de stat si private partenere ale programului lansat de municipalitatea Bucureștilor.
 
 
Iată mesajul transmis de Firea, pe pagina sa de Facebook:
 
„Testele sunt PCR – cele mai performante la nivel mondial. Constau în analizarea unei probe din exudatul nazal și faringian.
Mai jos, platforma unde vă puteți înscrie în continuare. Mai sunt 2500 de locuri:
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version