PNL acuză de populism PSD, pentru amendamentul care a fost votat în Parlament privind redeschiderea pieţelor în spaţii închise. „Astăzi,…
An: 2020
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, şi ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, au semnat, marţi, contractul de finanţare din fonduri…
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, și-a exprimat „dezamăgirea”, marți, față de decizia Curții de Apel Napoli de suspendare a executării condamnării…
Prima etapă a dezbaterii publice pe proiectele de modificarea a Legilor Justiției s-a încheiat pe 2 noiembrie, iar la Consiliul…
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu a declarat, marți, că în rândul reprezentanților instanțelor din România au fost înregistrate 546 de cazuri…
Prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a taxat, marți, pe parlamentarii liberali, care s-au abţinut de la votul pentru redeschiderea pieţelor. „Chipul…
Camera Deputaților – for decizional – a decis, marți, menținerea deschisă a pieţelor agroalimentare în spaţii închise, târgurilor, bâlciurilor, pieţelor…
Polițiștii și jandarmii au aplicat, luni, 7.927 de amenzi, în valoare de 1.111.531 de lei, pentru încălcarea noilor restricții impuse…
De luni până marți au fost confirmate 7.304 cazuri noi de infectări cu coronavirus, potrivit Grupului de comunicare strategică. Totodată,…
Începând de marți, toate persoanele care intră în Republica Elenă au obligaţia de a completa formularul PLF (Passenger Locator Form)…