Un nou caz de coronavirus a fost confirmat, joi, în România – al șaptelea.

Este vorba despre o elevă de clasa a IX-a din Timişoara, colegă cu adolescentul de 16 ani depistat pozitiv pe 4 martie.

Tânăra a fost transferată la Spitalul ”Victor Babeş” din Timişoara.

“În cazul celorlalte 25 de persoane asupra cărora s-au realizat teste, contacţi ai tânărului de 16 ani, rezultatele sunt negative. Persoanele menţionate vor rămâne în continuare în izolare la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile, conform măsurilor dispuse anterior”, se arată în comunicatul Grupului de Comunicare Strategică.

Ancheta epidemiologică va fi extinsă asupra persoanelor cu care a intrat în contact tânăra, fiind luate măsuri de izolare şi de prelevare de probe, adaugă sursa amintită. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version