Joi dimineaţă a survenit al treilea deces, la 5 zile după exploziile de la stația GPL din Crevedia.

captură Euronews

Guvernul Ciolacu acordă un sprijin de 7.500 lei pentru fiecare dintre familiile celor trei decedați.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a declarat: „Din păcate, de dimineață a venit vestea unui deces al unei persoane cu arsuri de peste 90% din suprafaţa corporală care se afla internată la Spitalul Floreasca. Va fi acordat un sprijin de 7.500 lei pentru fiecare dintre persoanele care şi au pierdut viaţa din cauza acestei tragedii”. 

7 pacienţi sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic; 21 în stare medie sau uşoară

Doi pacienţi răniţi în urma exploziilor de la Crevedia, care se află internaţi în unităţi medicale din România, şi alţi cinci care au fost transferaţi în străinătate sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic, a informat joi Ministerul Sănătăţii.

Dintre cei doi pacienţi intubaţi din România, unul este la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, iar altul la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni”.

Potrivit MS, dintre cei 21 de pacienţi internaţi aflaţi în stare medie sau uşoară, 8 sunt la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, 6 – la „Bagdasar Arseni”, cinci – la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, unul la Spitalul Universitar şi unul la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias.

Au fost externaţi 20 de pacienţi, iar trei au decedat. 12 răniţi în exploziile de la Crevedia au fost transferaţi în străinătate.

Dintre aceştia, un pacient transferat la Bruxelles are suprafaţă corporală arsă mai mult de 15%, el fiind intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic. Evoluţie clinică favorabilă, arată MS.

Cel de-al doilea pacient transferat la Bruxelles are suprafaţă corporală arsă peste 20%, respiră spontan, stabil hemodinamic, evoluţie clinică favorabilă.

Unul dintre pacienţii transferaţi la Milano are suprafaţă corporală arsă peste 90%, fiind intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic, necesită suport vasopresor. Starea sa este una critică. Cel de-al doilea pacient transferat la Milano are suprafaţă corporală arsă peste 45%, este intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic, evoluţie clinică favorabilă.

Cei doi pacienţi transferaţi în Germania la Berlin respiră spontan, sunt stabili hemodinamic, au arsuri pe mai mult de 40% din suprafaţa corporală.

Alţi doi pacienţi transferaţi la Graz, în Austria, respiră spontan, prezintă o patologie chirurgicală complicată din cauza localizării leziunilor de arsură şi a gradului acestora, sunt stabili hemodinamic.

Pacientul transferat la Viena, în Austria, respiră spontan, este stabil hemodinamic, starea sa clinică fără modificări în ultimele 24 de ore.

Cei doi pacienţi transferaţi la Lubeck – Germania sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic, stabili hemodinamic, fără modificări în ultimele 24 de ore. Ei prezintă arsuri pe 40% şi 30% din suprafaţa corpului.

Pacientul transferat la Bergen – Norvegia respiră spontan, este stabil hemodinamic, iar starea sa de sănătate s-a ameliorat. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version