Universitatea din Bucureşti va construi un cămin studențesc pe Splaiul Independenţei nr. 204, sectorul 6.

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii, la propunerea Ministerului Dezvoltării.

Căminul studențesc va avea 238 de camere de cazare pentru câte 2 persoane, astfel încât să asigure locuri pentru un maximum de 476 de studenți.

Construcția va fi realizată pe un regim de înălțime 2S+P+7E+2Et retrase (subsol 2 + subsol 1 + parter + 7 etaje + 2 etaje retrase), iar la nivelul subsolurilor va dispune de 92 de locuri de parcare.

Valoarea totală a investiției este de 198,3 milioane de lei, din care Ministerul Dezvoltării va asigura 196,3 milioane de lei, diferența fiind suportată din bugetul Universității din București, pentru amenajarea terenului, amenajări pentru protecția mediului și asigurarea utilităților, precizează Executivul.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version