Carmen Orban, managerul Institutului Clinic Fundeni din București, părăsește funcția pentru un post în privat, iar pentru următoarele șase luniva fi înlocuită de medicul Alina Tănase, coordonatoare a Programului de Transplant Medular și director medical al Institutului. 

Conf Dr Carmen Orban managerul Institutului Clinic Fundeni

„Mult sau mai puțin, timpul petrecut aici, la Fundeni, a reprezentat pentru mine o parte asumată a destinului și carierei profesionale pe care, sper să le fi dăruit pacienților, dar și celor ce formează acel tot integrat în salvarea de vieți și anume marea familie medicală a Institutului Clinic Fundeni”, a declarat Carmen Orban, potrivit unui comunicat al Institutului Clinic Fundeni.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version