După ce le-a mărit lefurile celor de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate și de la cele județene, premierul Ciolacu este asaltat acum și de ceilalți angajați din sistem, care îl au ministru pe PSD-istul Alexandru Rafila.

Joi, în a 16-a zi a protestului fermierilor și transportatorilor independenți, angajații din Sănătate, membri ai Federației Sindicale Sanitas au ieșit și ei în stradă, pichetând Ministerul Muncii pentru a obține salarii „cu cel puțin 25% mai mari”.

Premierul Marcel Ciolacu a promis, miercuri, că îi primește la discuții la Guvern pe reprezentanții Sanitas.

De la 1 februarie, angajații din Sănătate vor picheta și Mibisteruk Sănătății, urmând să treacă și la celelalte forme de protest, culminând cu greva generală.

Pe primul loc în lista revendicărilor se află „creșterea salariilor de bază pentru toate categoriile de angajați din Sănătate cu cel puțin 25% pentru anul 2024, consecutivă acordării integrale a drepturilor salariale prevăzute de Legea nr. 153/2017”.

Mesajul Sanitas:

„Federația SANITAS din România a făcut apel la toate organizațiile sindicale din SĂNĂTATE și Asistenta Socială să se alăture acțiunilor programate pentru soluționarea revendicărilor membrilor de sindicat.

În acest context, cele două federații reprezentative din SĂNĂTATE, Federația SANITAS și Federația „Solidaritatea Sanitară” au decis să susțină împreună, în fața autorităților statului, nevoile salariaților din SĂNĂTATE!
 
Astfel, în perioada care urmează, cele două organizații vor avea revendicări și acțiuni comune!
 
Pentru prima dată, cele două federații își unesc forțele pentru a atrage atenția asupra gravității situației salariaților din sistemul sanitar românesc!”.
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version