CNAS informează că pensionarii cu venituri din pensii și indemnizație socială până la 1.429 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, beneficiază anul acesta de compensare cu 90% pentru medicamentele din sublista B cuprinsă în Lista de medicamente compensate și gratuite aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 720/2008, a căror valoare la nivelul prețului de referință/prescripție este de până la 330 lei/lună.
Finanţarea se asigură în proporţie de 50% din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi, respectiv, de 40% prin transferuri de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Sănătăţii. Această decizie face obiectul Hotărârii de Guvern nr.1289/2021, care a fost aprobată de executiv în cadrul ședinței din data de 28 decembrie 2021, în scopul creșterii accesului la medicamentele acordate în ambulatoriu pensionarilor cu venituri mici.
Creșterea plafonului de la 1.299 lei la 1.429 lei/lună inclusiv ține cont de majorarea cu 10% a valorii punctului de pensie începând cu data de 1 ianuarie 2022, precum și de prevederile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 127/2019, cu modificările ulterioare, astfel încât să nu fie afectat accesul pensionarilor la medicamente compensate cu 90%.
Totodată, prin OUG nr. 132/2021 s-a reglementat acordarea, în luna ianuarie a anului 2022, a unui ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 1.000 lei (art. 1), respectiv au valori cuprinse între 1.001 – 1.600 lei inclusiv (art. 2). Ajutorul financiar acordat pensionarilor în luna ianuarie 2022, potrivit OUG nr. 132/2021, nu reprezintă venit din pensie sau din indemnizație socială, acesta suportându-se de la bugetul de stat, astfel că nu va fi luat în calcul la stabilirea plafonului de 1.429 lei/lună inclusiv până la care pot fi eliberate prescripții medicale în cadrul Programului social al guvernului de compensare cu 90%.
La solicitarea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, casele de asigurări din subordine vor informa toți furnizorii cu care se află în contract și care eliberează prescripții medicale în conformitate cu prevederile Contractului-cadru (HG nr.186/2021) despre modul de aplicare a prevederilor legale, precizează CNAS.