Concursul de rezidenţiat în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie va avea loc duminică, 18 noiembrie, în şase centre universitare: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara, anunţă Ministerul Sănătăţii.

sursă foto huffro

Toate amănuntele privind metodologia şi condiţiile de participare vor fi publicate de minister  în a doua jumătate a lunii octombrie pe site-ul oficial www.rezidenţiat.ro.

Tot pentru această perioadă este prevăzută demararea înscrierilor candidaţilor la concurs.

La solicitarea Ministerului Sănătăţii, Guvernul a aprobat prin HG nr.131/2018 majorarea la 5.415 a cifrei de şcolarizare prin rezidenţiat pentru anul universitar 2018-2019, față de 4.000 în anul precedent.

Conform Oug nr .52/2018 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, în cazul în care la finele repartiţiei rămân locuri/posturi neocupate, Ministerul Sănătăţii poate organiza redistribuirea, la cerere, a candidaţilor care la concursul de rezidenţiat din sesiunea precedentă au fost declaraţi respinşi, deşi au obţinut punctajul minim de promovare stabilit de metodologia de concurs, aprobată prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului educaţiei naţionale, dar s-au clasat în afara numărului de locuri/posturi publicat la concurs.

Potrivit MS, în situaţia în care în sesiunea anterioară nu există candidaţi cu punctaj de promovare sau după redistribuirea prevăzută mai sus, au mai rămas locuri/posturi neocupate, Ministerul Sănătăţii poate organiza, în primul semestru al anului următor, o sesiune extraordinară a concursului de rezidenţiat.

Dispoziţiile OUG nr.52/2018 sunt aplicabile şi pentru candidaţii din sesiunea noiembrie 2017, în măsura în care la finele repartiţiei candidaţilor promovaţi la concursul de rezidenţiat din sesiunea noiembrie 2018 rămân locuri/posturi de rezident neocupate. Aceştia pot depune la Ministerul Sănătăţii cereri pentru a fi luaţi în evidenţă pentru situaţia în care în urma concursului menţionat rămân locuri/posturi neocupate, se mai arată în comunicatul MS.

Solicitările celor interesaţi să participe la redistribuirea eventualelor locuri/posturi rămase neocupate în urma concursului de rezidenţiat din 18 noiembrie se depun direct la sediul Ministerul Sănătăţii – sediul CRUSP str. Bodeşti, nr.1, sector 2, Bucureşti sau se transmit prin poştă cu confirmare de primire la aceeaşi adresă şi vor conţine: cerere (conform modelului) în care se vor preciza numele şi prenumele, numele avut la data susţinerii concursului de rezidenţiat, după caz, domeniul pentru care au concurat, numărul de concurs, telefon şi e-mail de contact, acordul pentru folosirea datelor cu caracter personal; copia unui act de identitate în termen de valabilitate (carte de identitate sau paşaport); documente privind schimbarea numelui (certificat de căsătorie, certificat de divorţ etc.) 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version