Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) își exprimă îngrijorarea față de creșterea tarifului de referință al RCA, publicat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Iată precizările, în comunicatul transmis ZIUA CARGO:

În timp ce firmele de asigurări din alte țări au restituit șoferilor o parte din valoarea prețului RCA perceput în avans, pe fondul restricțiilor de circulație cauzate de pandemia Covid-19 și a valorilor de trafic scăzute, în România a crescut prețul RCA, în aceleași condiții de reducere a numărului de accidente. 

„Există o mare problemă, iar toate indiciile din ultimii ani arată că acest sector de activitate din cadrul ASF, condus de dl. vicepresedinte Roșu, este măcinat de grave probleme interne, care pun sub semnul intrebării capacitatea și integritatea persoanelor aflate în conducerea acestui sector. Când numărul de accidente e în scădere abruptă în ultimii doi ani, iar tariful de referință al poliței RCA, în loc să scadă, crește în permanență, este clar că vorbim despre greșeli grave și repetate, care favorizează firmele de asigurari și care prejudiciază interesele celor 9 milioane de șoferi români, pe care Statul Român ar trebui să-i protejeze”, a declarat Vasile Ștefănescu, președintele COTAR.

Conform tabelului de mai jos, publicat de ASF în martie 2021, aflam că, în anul 2019, frecvența și severitatea daunelor au fost în scădere, față de anul 2018.

An accident Frecventa Severitatea Prima de risc
2015 6,02 % 8.652 521
2016 6,00 % 7.992 479
2017 6,25% 7.608 476
2018 6,32% 7.495 474
2019 5,81% 6.379 371
Total 6.08% 7.486 455

Frecvența (cât de des au loc accidente) și Severitatea (valoarea despăgubirilor achitate) sunt în descreștere și reprezintă cei doi parametri principali care determină prețul RCA. Asta înseamnă că, în anul 2019 (care este ultimul an de referință luat în calculul primei RCA), observăm faptul că atât frecvența daunei (5,81), cât și severitatea daunei (6.4379) sunt în scădere, față de anul anterior (2018). În concluzie, în anul 2019, românii au făcut mai puține accidente și cu daune medii mai mici, față de anul 2018.

De asemenea, în anul 2020, respectiv în perioada crizei sanitare, în România au existat două luni de stare de urgență, urmate de 7 luni de stare de alertă. Până acum câteva zile, au existat restricții de circulație pe timp de noapte. În această perioadă, valorile de trafic au scăzut semnificativ, la nivel național. La fel și numărul de accidente de circulație și, implicit, numărul dosarelor de daună RCA achitate de asiguratori. Situația este confirmată de:

  • Poliția Română, care a declarat că, în perioada stării de urgență, numărul accidentelor a scăzut cu 72%;
  • ASF, care a recunoscut, pe 5 noiembrie 2020, că societățile de asigurare au avizat, în intervalul aprilie – iunie 2020 (trimestrul II), un număr de 56.661 dosare de daună RCA, cu 38,67% mai puține decât cele vizate în primul trimestru al anului 2020.
  • Comisia Europeană, care a prezentat, la sfârșitul lunii aprilie 2021, un raport din care reiese că numărul victimelor accidentelor rutiere produse pe drumurile din România s-au redus cu 12%, în anul 2020, față de anul 2019.

Cu toate aceste reduceri din două cifre a numărului de accidente, tariful de referință al poliței RCA, publicat de ASF în luna martie 2021, nu scade, ba chiar înregistrează creșteri”. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version