România a trecut la următoarea fază a epidemiei de coronavirus (COVID-19): a deceselor, duminică fiind înregistrate  primele trei – produse, pe rând, dimineața, la prânz și seara.

Primul român care a murit în țară din cauza virusului ucigaș era din filiași, avea 67 de ani, se întorsese din Franța și avea cancer în fază terminală.

Al doilea deces este al unui bărbat de 71 de ani din București, care nu a călătorit în afara țării.

Al treilea bărbat decedat avea 70 de ani, fusese internat în Spitalul Județean Piatra Neamț, unde a fost confirmat pozitiv cu coronavirus în 19 martie și transferat a doua zi la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași. El avea afecțiuni cronice și în urma anchetei epidemiologice s-a constat că nu a călătorit în afara țării și nici nu a fost în contact cu o persoană infectată, potrivit Grupului de comunicare strategică.

Anterior diagnosticului, Vasile Ouatu a participat alături de zeci de nemțeni la un concurs de dans sportiv. Alte două persoane, cel puțin până acum, care au fost la același eveniment au fost găsite pozitive. Vasile Ouatu ar fi organizat și participat și la mai multe petreceri la localul pe care îl deținea, conform informațiilor furnizate de presa locală. (Ziarul de Iasi)
 
Fost viceprimar al municiupiului Piatra Neamț, Vasile Ouatu era om de afaceri, patron al unui complex comercial și al echipei de volei feminin,
 
Bărbatul se simțea rău și s-a dus, marți, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență din Piatra-Neamț, iar de acolo a fost transportat, cu ambulanța, la Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani. După investigațiile de la Bisericani, a fost transportat înapoi la Spitalul Județean, unde ar fi refuzat internarea și alte investigații. În cursul zilei de miercuri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț, a deschis un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracțiunii de „zădărnicirea combaterii bolilor”
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version