Ministrul Educației, Ligia Deca, va generaliza evaluarea digitalizată în cadrul examenelor naţionale, arătând că 96% dintre profesorii care au corectat lucrările la ultima sesiune a Bacalaureatului din acestan au indicat, la chestionarul de feedback inițiat de minister, că este benefică.


„Mulţumesc celor care au avut deschiderea să fie parte din acest proces – colegilor din Ministerul Educaţiei şi tuturor celor peste 6.000 de cadre didactice, directori şi inspectori care au participat la sesiunea din toamnă a Bacalaureatului, primul examen în cadrul căruia evaluarea s-a făcut exclusiv digitalizat. Mergem, cu încredere, mai departe, spre generalizarea evaluării digitalizate la examenele naţionale”, a scris pe Facebook ministrul Deca.

Ministrul a participat, luni, la evenimentul “Digitalizarea în învăţământul preuniversitar – oportunităţi şi provocări”, găzduit de Colegiul Naţional „Sf. Sava” din Bucureşti şi organizat de Ministerul Educaţiei, în parteneriat cu Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii.

Ea a precizat că va fi o perioadă importantă în următoarele luni, esenţială pentru implementarea noilor legi ale Educaţiei.

„Pe liniile ce presupun digitalizarea – de la portofoliul educaţional, până la evaluările naţionale, managementul educaţional, interconectarea bazelor de date – avem nevoie de colaborare între furnizori, autorităţile care asigură managementul la nivel local şi şcoli. Mizez pe această colaborare, pentru că este în beneficiul întregului sistem de educaţie”, a conchis ministrul Ligia Deca.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version