Proiectul „Susţinerea cadrelor didactice din învăţământul în limba germană din România”, inițiat încă din anul 2015, este sprijinit, anul acesta, cu 1,133.000 de euro, de Republica Federală Germania, prin intermediul Ambasadei Germaniei.
Acordul de finanţare a fost semnat, vineri, de ambasadorul Germaniei, Peer Gebauer, şi de directorul general al Fundaţiei Saxonia, Klaus Harald Sifft.
Finanţarea este destinată promovării limbii germane la nivel de limbă maternă în şcolile şi în instituţiile de învăţământ de stat din România şi reducerii deficitului de cadre didactice calificate.
„Prin perfecţionarea periodică a profesorilor vorbitori de limba germană şi prin elaborarea de manuale moderne în limba germană, proiectul îşi propune să le faciliteze elevilor din România învăţarea în continuare a limbii germane la nivel nativ. Mai mult, tinerii vorbitori de limbă germană vor fi motivaţi să urmeze o carieră didactică”, informează misiunea diplomatică.
Proiectul este implementat la nivelul întregii ţări de Fundaţia Saxonia din Râşnov. În jur de 950 de profesori şi educatori beneficiază astfel de indemnizaţii, pentru a putea asigura un învăţământ de înaltă calitate în limba germană. De asemenea, proiectul sprijină echipe de autori care redactează sau actualizează manuale moderne pentru învăţământul în limba germană maternă din România.