Guvernul a adoptat, în ședința de joi, lista vaccinurilor decontate, între 50 şi 100%, astfel că, din septembrie vor putea fi compensate prin solicitarea unei prescripţii la medicul de familie vaccinurile gripale pentru categoriile la risc, iar de la 1 decembrie, şi alte tipuri de vaccinuri. 

Unele dintre vaccinuri, precum cel antigripal, se vor putea administra direct în farmacie.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a enumerat vaccinurile decontate începând din decembrie: „Pneumococic, meningococic, HPV, DTP, acelular pentru adulţi, vaccinul hepatitic tip B, vaccinul Rubeola Rujeola Oreion, respectiv vaccinul varicelic, care vor fi compensate în proporţie variabilă, în funcţie de categoria care este recomandată de către Comitetul Naţional de Vaccinologie”.

„Compensarea acestor vaccinuri îndepărtează orice fel de discuţie şi de suspiciune legată de obligativitatea vaccinării, pentru că, în mod evident, obţinerea unui vaccin prin compensare se realizează prin solicitarea unei prescripţii la medicul de familie şi, ulterior, achiziţia vaccinului compensat integral sau parţial de către beneficiar în farmacie. Unele dintre vaccinuri se vor putea administra direct în farmacie – mă refer în special la vaccinul gripal – pentru a veni în întâmpinarea persoanelor care doresc să se protejeze împotriva gripei”, a insistat Rafila.

Tot în ședința de joi, Guvernul a modificat Legea 152/2020 privind prevenţia, pentru a putea fi elaborat un Plan naţional de promovare a sănătăţii şi prevenire îmbolnăvirilor pentru o perioadă de patru ani.

De asemenea, a fost modificată Legea 249/2020 privind prevenţia şi depistarea precoce a diabetului.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version