Guvernul Ciolacu a corectat, marți, Ordonanța de urgență (OUG) adoptată joia trecută, prin care „taxa pe boală” fusese eliminată în cazul pacienților oncologici, tinerelor mame și urgențelor medicale.

Acum, au fost eliminate de la plată și alte categorii de pacienți cu boli grave, astfel încât vor fi taxați cu 10% doar cei cu indicele 01 pe foaia de concediu medical.

Amintim că Guvernul a încasat deja această tață timp de 3 luni, ceea ce reprezintă peste 30 de milioane de lei.

Purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, a enumerat , la finalul ședinței, categoriile de bolnavi care vor fi scutiți de noua taxă de 10% pe concediile medicale:

„Boală infectocontagioasă din grupa A, boală infectocontagioasă pentru care se instituie măsura izolării, urgenţă medico-chirurgicală, carantină, sarcină şi lăuzie, îngrijire copil bolnav în vârstă de până la 12 ani sau copii cu handicap pentru afecţiuni intercurente până la împlinirea vârstei de 18 ani, îngrijire copil bolnav cu afecţiuni grave în vârstă de până la 18 ani, supravegherea şi îngrijirea copilului în vârstă de până la 18 ani pentru care s-a dispus măsura carantinei sau a izolării, reducerea cu un sfert a duratei normale de lucru, trecerea temporară în altă muncă, tuberculoză, boală cardiovasculară, neoplazii, SIDA, risc maternal, unele tipuri de arsuri, inclusiv pentru perioada de recuperare, îngrijire pacient cu afecţiuni oncologice”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version