Guvernul Dăncilă a aprobat, joi, în ședința care ar putea fi ultima, cu câteva ore înainte de votul în Parlament pentru Guvernul Orban, indicatorii tehnico-economici pentru construirea Spitalului regional de urgenţă Craiova – unul dintre cele 8 spitale promise de trei ani de PSD.

Investiţia estimată la 2,8 miliarde de lei, a declarat luni premierul demis Viorica Dăncilă.

“Luăm o decizie importantă pentru construcţia Spitalului regional de urgenţă Craiova. După ce în luna mai am aprobat indicatorii tehnico-economici pentru Spitalul regional de urgenţă Iaşi, iar în septembrie pentru cel de la Cluj-Napoca, astăzi vom lua o decizie similară pentru Spitalul regional de urgenţă Craiova. La fel ca la Iaşi şi Cluj, spitalul din Craiova va oferi servicii medicale integrate de cea mai înaltă calitate, sigure pentru pacient şi va fi dotat cu echipamente şi aparatură performante şi cu heliport. Vorbim despre o investiţie estimată la 2,8 miliarde lei, un spital cu 807 paturi, inclusiv un centru combinat pentru mamă şi copil şi un centru de tratament pentru pacienţii cu afecţiuni oncologice”, a precizat Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern.

807 paturi

Potrivit documentului, spitalul  va avea o suprafață desfășurată de 165.256 mp, pe 7 nivele, cu 1.195 locuri de parcare și un heliport H-3, și va costa 2,8 miliarde lei (echivalentul a peste 600 de milioane de euro).

Unitatea medicală ar urma să aibă 807 de paturi, dintre care 577 de spitalizare pentru îngrijiri acute, 19 săli de operație, precum și un centru combinat pentru mamă și copil, cu 100 de paturi pentru adulți și copii, într-o clădire cu identitate și intrare separată.

Spitalul ar urma să funcționeze ca Centru de Tratament pentru Cancer pentru Regiunea Sud-Vest și este dotat cu tratament adecvat și alte facilități de sprijin.

 
Spitalul regional va fi construit în jurul unui concept organizațional de specialități medicale grupate în centre. Modelul de funcţionare se bazează pe compartimentele/centrele clinice care cuprind grupuri compatibile de pacienți și specialități medicale, reflectând necesitatea unei relații de lucru strânse în furnizarea asistenței acute și de urgență secundară și terțiară:
  • Centrul pentru cap și gât cuprinzând specialități de neurologie, neurochirurgie, oftalmologie, ORL, Chirurgie maxilofacială;
  • Centrul toracic cuprinzând pulmonologia, cardiologia, chirurgia toracică, chirurgia cardiovasculară;
  • Centrul abdominal cuprinzând gastroenterologie, nefrologie, urologie, chirurgie generală;
  • Centrul pentru articulaţii, coloană vertebrală și traumă cuprinzând ortopedie & traumatologie, chirurgie plastică, arsuri, chirurgie vasculară;
  • Centrul de Medicină Internă cuprinzând dermatologie, medicină internă, reumatologie, boli metabolice și endocrinologie, imunologie, hematologie;
  • Centrul pentru mamă și copil cuprinzând ginecologie, obstetrică, pediatrie și chirurgie pediatrică, neonatologie.
  • Radioterapie şi Oncologie (inclusiv department pediatric), inclusive radioterapie, chimioterapie şi medicină nucleară.
Clădirea va fi concepută pentru a oferi anumite posibilități de flexibilitate pentru schimbarea utilizării paturilor sau adaptarea facilităților interne atunci când o parte a internărilor continue vor putea fi evitate și transformate în spitalizări de zi, sau îngrijiri medicale în ambulatoriu.

Noul Spital Regional de Urgență Craiova ar urma să furnizeze servicii integrate de înaltă calitate, sigure, multidisciplinare pentru îmbunătățirea stării de sănătate a populației din regiune și este destinat pacienților critici și cazurilor complexe care necesită tehnologii și expertiză de nivel înalt.

Noua unitate va prelua rolul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova și ale altor părți ale rețelei de urgență.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version