Institutul “Matei Balş” a fost mai mereu uitat de autorităţi, cel puţin în ultimii ani, şi a început să se remarce tot mai des prin neajunsuri.

sursa foto radioconstanta.ro
sursa foto radioconstanta.ro

În 2009, Institutul “Matei Balş” a fost implicat în dispariţia de pe piaţă a medicamentelor pentru pacienţii infectaţi cu HIV, în 2013, Institutul “Matei Balş” a fost implicat în desfiinţarea programului de schimb de seringi pentru narcomani, iar anul acesta, în vară, managerul instituţiei, Adrian Streinu Cercel, a fost găsit incompatibil.

Acum, Institutul are din nou probleme, de această dată din cauză că s-a epuizat stocul de vaccin antirabic şi antitetanos. Iar reprezentanţii instituţiei se plâng că este vorba despre o problemă de durată.

“Ministerul Sănătăţii renegociază preţul cu producătorii de vaccin. Nu numai pentru antirabic este valabilă această problemă, pentru toate produsele biologice. Până nu se încheie procedura de renegociere a preţului, noi nu putem să îl cumpărăm. Noi avem bani, ei îl au în depozit (n.r. — vaccinul), dar nu putem să îl cumpărăm”, a fost mesajul transmis de Cătălin Apostolescu, purtătorul de cuvânt al Institutului.

Acesta susţine că până acum s-a folosit vaccin din stocul instituţiei, dar şi acest vaccin s-a epuizat.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version