Copiii cu dizabilități vor beneficia, începând de mâine, 31 octombrie, de intervenții stomatologice sub anestezie generală la Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială ”Prof. Dr. Dan Theodorescu” din București.

Inițiativa acestei colaborări a fost determinată de solicitările adresate unității medicale de părinții unor copii cu nevoi speciale.

Acest demers este realizat cu sprijinul Primăriei Capitalei, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB).

Intervențiile vor fi realizate de o echipă medicală formată dintr-un chirurg OMF-anestezist și un medic dentist cu competență în Pedodonție (stomatologie pediatrică). Copiii se vor prezenta cu bilet de trimitere  la spital și în urma consultației de specialitate realizată de o echipă medicală vor fi programați pentru intervenție.

Pacienții minori cu nevoi speciale, programați pentru intervenții chirurgicale sub anestezie generală, vor primi și asistență stomatologică pentru o serie de afecțiuni dentare cronice.

Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială ”Prof. dr. Dan Theodorescu” din București, aflat în administrarea A.S.S.M.B., are o experiență considerabilă în asigurarea tratamentului de specialitate pentru copiii cu dizabilități, care prezintă afecțiuni chirurgicale în sfera oro-maxilo-facială.

 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version