Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că se găsesc variante pentru noi locuri la terapie intensivă (ATI) destinate bolnavilor de COVID-19.

Despre comunicarea între spitale, „e loc de mai bine”, a spus șeful statului, într-o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni.

„Se pare, aşa am fost informat în această seară, că ar fi fost locuri chiar în Timişoara, doar că unii cu alţii nu s-au întâlnit şi comunicarea a fost suboptimală. Sper să nu se repete aceste lucruri şi în realitate nici nu este neapărat nevoie să vorbească directorii de spitale între ei, fiindcă există Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, care centralizează aceste solicitări şi care se preocupă şi de transportul pacienţilor într-un loc unde sunt locuri disponibile”, a precizat Iohannis.

el a dat asigurări că situaţia este gestionată de Ministerul Sănătăţii, „chiar de domnul ministru Tătaru, care este în permanentă legătură cu toate spitalele, şi s-a văzut că peste tot se mai găsesc variante pentru a amenaja noi locuri de terapie intensivă pentru românii care au nevoie de un loc”.

Întrebat cum poate fi abordat un eventual caz grav de COVID-19 care nu poate fi deplasat, el a răspuns: “Sunt soluţii care se găsesc în plan local şi după aceea pacientul poate să fie transportat”. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version