Ministerul Sănătăţii a semnat, marţi, contractul pentru 130.000 de doze de vaccin hepatitic B. Vaccinul fi livrat în maxim o lună.
„Potrivit acordului, dozele vor ajunge în ţara noastră până la jumătatea lunii noiembrie. Din datele Institutului Naţional de Sănătate Publică, reiese că în acest moment, la nivel naţional, există un stoc de aproximativ 17.500 doze de vaccin”, informează un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii.
Procedura este în curs de finalizare pentru vaccinul hexavalent, astfel că în cel mult trei săptămâni se va încheia acordul-cadru valabil pentru o perioadă de patru ani.
Ministerul Sănătăţii estimează că prima tranşă de vaccin va fi livrată, de asemenea, în luna noiembrie. Potrivit INSP, există un stoc de aproximativ 64.000 doze de vaccin hexavalent.
Conform legislaţiei actuale, se fac redistribuiri de doze de vaccin până la soluţionarea situaţiei.
„Numărul mediu lunar de copii beneficiari este de aproximativ 15.000″, se arată în comunicat.
Vaccinul hepatitic B se administrează în maternităţi, în primele 24 de ore de la naştere, iar vaccinul hexavalent se administrează la 2, 4 şi 11 luni.