Valentin Popa, ministrul Educației, a participat, luni, la deschiderea anului universitar la Universitatea Politehnică București.
Cu această ocazie, Popa a ținut să se laude susținând că este extrem de mulțumit de activitatea pe care a desfășurat-o la minister.
“Eu aş spune că sunt foarte mulţumit. Am făcut un raport de activitate amplu, l-am prezentat doamnei prim-ministru şi intenţionez să îl prezint şi public pe site-ul ministerului şi veţi vedea acolo toate realizările. Nu are de ce să-mi fie teamă că voi fi remaniat. Atâta timp cât doamna prim-ministru va avea nevoie de mine, mă va ţine în Guvern. Când va considera că nu îmi fac treaba, mă va remania. În momentul de faţă consider că mi-am făcut bine treaba”, a fost mesajul transmis de Popa.
Popa a vorbit și despre manualele cu probleme grave spunând că ‘din păcate avem o premieră, iar acest lucru este ca un duș rece pentru autori, evaluatori și editură. Dar sunt sigur că de acum înainte Ministerul Educației va avea o clauză contractuală indiferent de editura care va furniza manualele’.