Fostul ministru al Educației, Mircea Dumitru, a decis să îi dea o replică actualului ministru Liviu Pop, pentru care a devenit “o obsesie” să dea vina pe antecesorul său.

Mircea Dumitru precizează că programele școlare au fost rezultatul muncii profesorilor din țară, cooptați în urma unui apel public în grupuri de lucru pe discipline.

“Nu eu, Mircea Dumitru, am scris programele școlare și nici guvernul tehnocrat, față de care actualul ministru manifestă, se pare, o reală obsesie. Programele școlare au fost rezultatul muncii profesorilor din țară, cooptați, în urma unui apel public, în grupuri de lucru pe discipline. De altfel, a fost pentru prima dată când procesul a decurs astfel, coordonat de Institutul pentru științe ale Educației. (…) Printr-un exercițiu de voință al colegelor și colegilor profesori, al colegelor și colegilor din minister și de la institut, în ianuarie 2017 aceste programe aveau girul Comisiilor naționale de specialitate. Mai era nevoie de mici ajustări de formă, pentru ca ordinul de ministru să poată fi semnat și publicat”, scrie luni, pe pagina sa de Facebook, fostul ministrul al Educației.

Iată toate precizările:

“Se vorbește mult zilele acestea despre manuale și despre începutul de an școlar. Ca și dvs., am citit declarațiile recente ale ministrului Educației și cred că e cazul unor precizări, pe care le voi face aici.

În 2013, Ministerul Educației a demarat reforma curriculară pentru învățământul preuniversitar, odată cu aprobarea planurilor cadru pentru învățământul primar. Acela a fost momentul 0 al elaborării unor noi conținuturi după care să învețe copiii noștri.

Din 2014, Ministerul a avut, pentru o perioadă de timp, și o poziție nouă, de Subsecretar de Stat cu atribuții în elaborarea curriculumului și achiziția de manuale școlare. Cu alte cuvinte, lucrurile ar fi trebuit să meargă ca la “manual”.

Numai că, din decembrie 2014, când programele școlare pentru clasa a IV-a au fost finalizate, această reformă s-a împotmolit. Până în 2016, când au venit ”tehnocrații”. S-au pierdut, așadar, aproape doi ani, timp în care elaborarea planurilor cadru, a programelor școlare și licitația pentru manualele de gimnaziu puteau fi parcurse riguros, fără presiuni de timp, pentru a pregăti momentul septembrie 2017.

Doi ani, despre care actualul ministru al Educației nu pomenește nimic atunci când vorbește despre curricula și manualele de clasa a V-a. Nu mai pun la socoteală faptul că, fiind senator în Parlamentul României, domnia sa ar fi putut să folosească instrumentele instituționale pe care le avea la îndemână, pentru a pune presiune pe Minister să deblocheze lucrurile.

Am venit la Ministerul Educației în iulie 2016, în plin proces de elaborare a programei școlare pentru gimnaziu. Nu eu, Mircea Dumitru, am scris programele școlare și nici guvernul tehnocrat, față de care actualul ministru manifestă, se pare, o reală obsesie. Programele școlare au fost rezultatul muncii profesorilor din țară, cooptați, în urma unui apel public, în grupuri de lucru pe discipline. De altfel, a fost pentru prima dată când procesul a decurs astfel, coodonat de Institutul pentru Științe ale Educației. A fost un proces complicat, laborios, care s-a suprapus peste examene naționale, definitivat, concurs de directori. Și multe alte probleme din educație care nu mai sufereau amânare.

Printr-un exercițiu de voință al colegelor si colegilor profesori, al colegelor si colegilor din minister și de la institut, în ianuarie 2017, aceste programe aveau girul Comisiilor naționale de specialitate. Mai era nevoie de mici ajustări de formă, pentru ca ordinul de ministru să poată fi semnat și publicat.

Ce nu mai spune domnul ministru în intervențiile domniei sale este că, an de an, licitația pentru manuale a reprezentat și încă reprezintă o adevărată piatră de moară pentru minister. Problemele se cunosc de mulți ani; ele nu mai sunt un secret pentru nimeni: legislație deficitară pe achiziții publice, instituții nereformate. În istoria recentă a școlii am avut, după ’90 încoace, guverne politice și miniștri longevivi. Dacă ar fi existat o reală preocupare pentru rezolvarea acestei probleme, cu siguranță că astăzi nu am mai fi vorbit de licitații care să dureze și 2-3 ani. Sunt ferm convins ca domnul ministru poate primi explicații de la colegii domniei sale.

Mi-e greu să cred că ministrul Educației a avut informații despre situația licitației manualelor școlare pentru clasa a V-a doar cu putine zile înaintea ședinței de Guvern de săptămâna trecută. Mi-e greu să cred că, atunci când a dat asigurări celor peste 170.000 de elevi de clasa a V-a și părinților lor că manualele lor sunt pe drum, ministrul a putut minți cu seninătate.

Dacă vrem să spunem adevărul, atunci trebuie să putem vedea întregul tablou. Dacă vrem să nu mai judecăm superficial lucrurile și oamenii și să nu mai facem declarații îndoielnice motivate politicianist, atunci trebuie să fim onești și responsabili cu oamenii pe care îi servim public. Educația nu se va însănătoși atâta vreme cât rațiunea de a acționa într-un minister, într-un inspectorat școlar sau într-o școală va fi una eminamente politică”.

 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version