În România există 1,5 milioane de pacienţi care au diabet, iar pentru scăderea numărului acestora este nevoie de politici publice de prevenţie în domeniul alimentaţiei, inclusiv prin organizarea de cursuri de informare în şcoli, a declarat marţi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, în cadrul unei conferinţe organizate în contextul Zilei Mondiale a Diabetului.
„Astăzi este o zi care marchează preocuparea publică legată de una dintre cele trei patologii majore din domeniul bolilor netransmisibile care afectează sănătatea oamenilor. Diabetul, alături de bolile oncologice şi de bolile cardio şi cerebrovasculare, reprezintă majoritatea cazurilor de boală cronică şi majoritatea cazurilor de deces înregistrate la nivel global şi, bineînţeles, că nici ţara noastră nu face excepţie. Cifrele pe care le vedem şi care sunt sigur preocupante: 11,6% dintre concetăţenii noştri au această afecţiune. Este o cifră importantă, resursele alocate sunt şi ele importante – 2,5 miliarde de lei alocate pentru tratamentul şi monitorizarea acestei boli în România, aproape 1,5 milioane de pacienţi, şi este clar că discutăm despre o problemă care trebuie să facă obiectul politicilor de sănătate”, a spus Rafila, la evenimentul de informare şi conştientizare intitulat „MARATON în DIABET”.
Ministrul Sănătăţii consideră că prin politici publice de informare şi prevenţie poate fi oprită creşterea numărului pacienţilor cu diabet din România.
„Facem estimări legate de creşterea numărului de cazuri, facem estimări legate de necesitatea creşterii resurselor alocate persoanelor care au diabet, deviza acestei zile este “Controlează-ţi diabetul” şi nimeni nu spune nimic despre cum să facem astfel încât să oprim această creştere. Eu cred că ea poate fi oprită printr-o politică publică adecvată. Trebuie să ne concentrăm asupra politicilor care să ducă la reducerea cazurilor de diabet. Până la urmă ce este diabetul? Este o boală care, cu excepţia diabetului zaharat de tip I, este consecinţa unui stil de viaţă nesănătos. Acest stil de viaţă nesănătos este generat de tradiţii, de obiceiuri sau de publicitate de foarte multe ori. Consumăm foarte mulţi carbohidraţi şi grăsimi saturate, lucrul ăsta în mod evident duce la tulburări metabolice şi până la urmă diabetul reprezintă o tulburare metabolică profundă, care, netratată, duce la complicaţii şi la deces”, a explicat Rafila.
Alexandru Rafila susţine că prevenţia şi informarea publicului ar trebui să înceapă încă din copilărie – cînd se dobândesc depreinderile sănătoase -, iar acest lucru se poate face într-un singur fel – „prin educaţie pentru sănătate în şcoala românească, începând din ciclul primar, continuând cu gimnaziul şi mai târziu la liceu, dar cu noţiuni adaptate fiecărei categorii de vârstă”.