Închiderea școlilor vineri, 25 ianuarie, pe motiv de gripă, a fost decisă de ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, doar pentru a le acorda profesorilor o minivacanță după “liberul” din 24 ianuarie, nicidecum din grijă față de elevi.
A demonstrat-o ministrul Sănătății, Sorina Pintea, care a declarat vineri, într-o conferință de presă, că în caz de epidemie de gripă nu vor fi suspendate cursurile școlare.
“Măsurile pe care le-am luat până acum sunt măsuri specifice epidemiei, nu vor fi luate măsuri suplimentare. Sunt convinsă că mă veţi întreba dacă vom solicita Ministerului Educaţiei Naţionale să suspende cursurile. Nu (n.r. – luni nu se suspendă cursurile). Am spus, fiecare şcoală şi fiecare clasă are posibilitatea să ceară suspendarea dacă absenteismul este mai mare de 20% în clasa respectivă. Punctual da, poate cere suspendarea cursurilor în funcţie de numărul de copii care lipsesc într-o anumită clasă”, a spus Pintea.
Până vineri au murit 36 de oameni din cauza gripei, cel mai recent deces fiind al unei tinere de 33 de ani din județul Dâmbovița.
“Suntem în pragul unei epidemii. Pentru a putea declara epidemie este nevoie de trei săptămâni la rând în care numărul cazurilor diagnosticate să fie mai mare decât numărul cazurilor estimate. Aşteptăm pentru săptămâna viitoare comunicatul Institutului Naţional pentru Sănătate Publică şi dacă numărul de cazuri diagnosticate va fi mai mare decât numărul de cazuri estimate, atunci vom putea spune că suntem în epidemie”, a adăugat ea, precizând că anul trecut pe vremea aceasta erau doar patru decese.
“Săptămâna aceasta, până în data de 23 ianuarie, numărul de cazuri de îmbolnăviri la nivelul unităţilor şcolare transmis Ministerului Sănătăţii de către Direcţiile de Sănătate Publică a fost de 5.823”, a completat Sorina Pintea.
“Vom declara epidemie în funcție de numărul de cazuri care vor fi. (…) Am cerut raportarea mai devreme, pentru marţi – va fi marţi seara, iar în cursul serii sau miercuri dimineaţă vom lua decizia, dacă numărul de cazuri va fi mai mare decât cel estimat”, a adăugat ea.
Nu mergem direct la spital
Ministerul Sănătăţii a transmis Direcţiilor de Sănătate Publică mai multe recomandări pentru această perioadă, precizând că măsura cea mai eficientă rămâne vaccinarea.
“Începem cu consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa şi care poate stabili o eventuală indicaţie pentru spitalizare, consultarea medicului de familie şi nu deplasarea imediată în unităţile de primiri urgenţe pentru că acolo sunt oameni bolnavi, izolarea voluntară de domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologia asemănătoare gripei, respectarea etichetei tusei şi strănutului , igiena adecvată a mâinilor. Pentru spitale purtarea echipamentului de protecţie adecvat – măşti, mănuşi, halate atât de către vizitatori cât şi de către personalul medical”, a spus Sorina Pintea.
În funcţie de situaţia epidemiologică, din fiecare zonă, unităţile sanitare sunt responsabile să introducă limitarea accesului vizitatorilor în spitale în special în secţiile cu risc crescut.