Guvernul a aprobat prin hotărâre, miercuri, dezvoltarea unei noi platforme informatice care să permită Registrului Național de Transplant să asigure trasabilitatea activităților de donare și transplant de organe, țesuturi și celule de origine umană în scopuri terapeutice, conform recomandărilor europene.

Precizările Executivului:

Este o decizie ce va crește transparența și predictibilitatea donării de organe pentru pacienții aflați pe lista de așteptare.

Configurarea platformei informatice a fost realizată prin intermediul programului Soluții software modern ”Registrul Național de Transplant” (RNT), în cadrul proiectului SIPOCA 696 ”Îmbunătățirea procesului de reglementaie în domeniul transplantului”, iar  informațiile au fost transferate în totalitate pe serverul Agenției Naționale de Transplant.

Noul sistem informatic va permite introducerea permanentă de date referitoare la donatori, actualizarea datelor pacienților aflați pe lista de aşteptare, facilitând astfel decizia de alocare a organelor disponibile, evidențierea trasabilității organelor și pacienților, precum și actualizarea și generarea de date în timp real în toate unitățile sanitare în care se realizează activități sau proceduri din domeniul transplantului.

După introducerea în Registrul Național de Transplant a informațiilor cu privire la disponibilitatea unui donator/a unui organ, va fi posibilă o operațiune automată de matching (compatibilitate) între respectivul organ și pacienții activi de pe lista de aşteptare.

Regulile de punctaj privind compatibilitatea între donator și pacient vor putea fi definite în modulul de administrare, în baza informațiilor cu caracter medical disponibile în sistem pentru pacient și, respective, pentru donator. De asemenea, se vor putea filtra listele de pacienți pentru care există compatibilitate cu organul disponibil, în funcție de alte informații disponibile în profilul pacientului (de ex. vârstă, gravitate, vechime pe lista de aşteptare etc.).

Prin hotărârea aprobată, sunt stabilite reglementări privind colectarea și prelucrarea datelor cu caracter personal în cadrul RNT, cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în legătură cu prelucrarea datelor personale și libera circulație a acestor date, precum și a legislației naționale relevante în domeniul protecției datelor.

Registrul Național de Transplant se află în proprietatea Ministerului Sănătății și administrarea Agenției Naționale de Transplant.

Hotărârea stabilește atribuțiile Agenția Națională de Transplant, în calitate de coordonator, precum și obligațiile Ministerului Sănătății.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version