Prevalenţa tulburărilor mintale şi de comportament aproape s-a dublat, în ultimii 10 ani, de la 1.566 cazuri la 100.000 de persoane, în anul 2012, la 2.890 cazuri (3 la 100 de persoane), în 2021, potrivit INSP.
„Spre deosebire de afecţiunile somatice, identificarea şi intervenţia timpurie în cazul tulburărilor neuropsihice sunt mai dificile din cauza unor factori precum natura subiectivă a acuzelor şi teama de stigmatizare. Persoanele care suferă de afecţiuni mintale au nevoie de suport şi asistenţă medicală, dar stigmatizarea, discriminarea şi încălcările drepturilor oamenilor cu afecţiuni mintale sunt larg răspândite în comunităţile de pretutindeni”, afirmă specialiștii INSP, cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătăţii Mintale.
Crizele în curs de desfăşurare în întreaga lume justifică tot mai mult prioritizarea sănătăţii mintale.
„În ciuda importanţei sale, domeniul sănătăţii mintale primeşte doar o mică parte din atenţia şi resursele de care are nevoie. Rezultatul este acela că, pentru prea mulţi oameni, atingerea şi menţinerea sănătăţii mintale este o provocare”, susţin specialiştii.
Pentru fiecare ţară este necesară identificarea acţiunilor prioritare, dar beneficiile investiţiei în domeniul sănătăţii mintale sunt clare: se reduce suferinţa şi sănătatea publică este îmbunătăţită, se realizează o mai puternică protecţie a drepturilor omului şi se obţin rezultate economice şi sociale mai bune.