Spitalului Clinic de Psihiatrie ”Prof. Dr. Al. Obregia”, lansează, joi, un proiect finanțat din fonduri norvegiene, în valoare de 1,5 milioane de euro, pentru copii cu tulburări de spectru autist.

foto Jean Mihai Pâlșu

Proiectul, denumit ,,Îmbunătățirea calității vieții pacienților cu tulburări de spectru autist prin promovarea unor strategii de diagnosticare precoce și măsuri de prevenție”, se va implementa, timp de patru ani.

Parteneri sunt Universitatea Oslo și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în domeniul Patologiei și Științelor Biomedicale ,,Victor Babeș,,.

Concret, 300 de copii cu tulburări de spectru autist vor fi investigați clinic, genetic și imagistic la Spitalul Clinic de Psihiatrie ”Prof. Dr. Al. Obregia” iar la final se va elabora un Registru Național, care va conține date despre incidența acestei probleme în România.

Obiectivul principal rămâne însă recunoașterea precoce și diagnosticarea autismului, dezvoltarea și implementarea unui protocol pentru studii genetice și de neuroimagistică, recomandări centrate pe fiecare pacient, în parte.

Tulburarea de spectru autist este o afecțiune complexă de neurodezvoltare asociată cu dizabilitate pe termen lung și cu un impact social dramatic. Testele genetice nu sunt decontate de CNAS, costul unui test fiind de 4000 de lei.

Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Al. Obregia de află în subordinea Primăriei Municipiului București, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București(ASSMB).

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version