Bilanţul celor care şi-au pierdut viaţa din cauza incendiului din Club Colectiv a ajuns la 56, iar Raed Arafat, secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne, anunţă că situaţia este departe de a se fi încheiat.

arafat 3

Astfel, Arafat anunţă că mai sunt 91 de persoane internate în spitale din Bucureşti şi din străinătate, iar mulţi dintre răniţi vor trece prin momente de cumpănă.

Într-o intervenţie avută la Digi 24, Arafat susţine că “mulţi dintre cei care au murit şi-au pierdut viaţa din cauza agresiunilor simultane. Vorbim despre arsură, gaze, arsură internă, dar şi despre fracturi de membre sau la coaste, pentru că multe dintre victime au fost călcate în picioare”.

Arafat se teme că, din cauza arsurilor suferite la suprafaţă, există încă pericolul ca la mulţi răniţi să apară infecţii şi stări de septicemie.

Şeful SMURD anunţă că “problemele de acum încep. Mai avem pacienţi critici. Este posibil să mai pierdem vieţi şi în ţară, şi afară. Am transportat afară şi cazuri grave, însă în acest moment este posibil să mai transferăm doar câte un rănit individual”.

Dintre cei 91 de răniţi încă internaţi, 61 se află în spitale din Bucureşti, iar 13 dintre ei în stare gravă sau critică. Ultimul deces s-a înregistrat luni dimineaţa, când o tânără de numai 18 ani, internată la Spitalul Sfântul Ioan, nu a mai putut continua lupta pentru viaţă.

30 de răniţi sunt internaţi în spitale din străinătate, printre ei şi Andrei Găluţ, singurul supravieţuitor al trupei Goodbye to Gravity.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version