Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, l-a demis pe managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, Cătălin Apostolescu, și l-a numit interimar pe medicul Adrian Marinescu, care a ocupat până în prezent funcţia de director medical.
„Eliberarea din funcţia de manager al Institutului Naţional de Boli Infeţioase “Prof. Dr. Matei Balş” a dr. Cătălin Apostolescu s-a făcut în conformitate cu prevederile art. 184 alin. (1) lit p) din Legea nr. 95/2006. Potrivit prevederilor legale menţionate, contractul de management încetează “în cazul existenţei a 3 luni consecutive de plăţi restante, a căror vechime este mai mare decât termenul scadent de plată, respectiv a arieratelor, în situaţia în care la data semnării contractului de management unitatea sanitară nu înregistrează arierate”, argumentează un comunicat al MS, transmis luni.