Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, care a lansat în dezbatere publică, săptămâna trecută, Proiectul Strategiei Naţionale de Vaccinare, insistă că „vaccinarea este opţională” și acuză AUR de „confuzie” şi „iresponsabilitate”, prin protestul de joi din fața ministerului.
„Proiectul Strategiei Naţionale de Vaccinare nu face altceva decât să stabilească principiile funcţionării unui program de vaccinare şi accesul oricui din ţara noastră la vaccinuri. În ultimii 10 – 15 ani, scăderea acoperirii vaccinale în România este un element îngrijorător. România este dincolo de locul 100 în clasamentul mondial al acoperirii vaccinale şi suntem, la multe dintre vaccinuri, pe ultimul loc în Europa şi lucru acesta trebuie schimbat, având interesul să ne protejăm copiii şi generaţiile viitoare. Vaccinarea este opţională, iar Ministerul Sănătăţii nu promovează în niciun fel obligativitatea vaccinării”, a declarat Rafila.
Potrivit ministrului, în proiectul de act normativ nu este folosit cuvântul “obligatoriu” aşa cum susţin protestatarii:
„Lucrul ăsta trebuie să fie foarte clar pentru toată lumea. Am auzit tot felul de scandări. Nu cred că sunt scandări serioase sau cei care le scandează nu înţeleg despre ce este vorba. (…) În faţa ministerului se desfăşoară o acţiune de informare incorectă, neadevărată care are ca scop scăderea conştientizării populaţiei în ceea ce priveşte utilitatea vaccinări”.
Câteva sute de oameni au protestat în faţa sediului Ministerului Sănătăţii, susţinând că se opun „vaccinării obligatorii”, iar unul dintre ei s-a urcat pe fața clădirii. Reprezentanţi ai AUR au îndemnat participanţii să blocheze accesul în Ministerul Sănătăţii, încercând ulterior să pătrundă în interiorul clădirii, însă au fost împiedicaţi de jandarmi.