„Spitalele regionale de la Craiova și Iași vor fi cu siguranţă cele mai avansate spitale din România şi probabil că unele dintre cele mai avansate spitale din Uniunea Europeană, ca şi nivel de furnizare a serviciilor, deservind zona Moldovei, zona Transilvaniei şi Oltenia”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, miercuri, la semnarea contractelor pentru construirea celor două unități medicale.
Ministrul a spus că la finele anului 2021, atunci când a preluat portofoliul de ministru, toate cele trei proiecte pentru spitalele regionale, inclusiv cel de la Craiova, aveau doar studii de fezabilitate, fără să fie realizate procedurile pentru întocmirea studiilor tehnice.
Elaborarea proiectelor tehnice pentru cele trei spitale a durat aproximativ un an, iar ulterior au fost finalizate licitaţiile pentru începerea propriu-zisă a construcţiilor la Cluj şi la Iaşi. Acelaşi lucru se va întâmpla “în perioada imediat următoare” şi pentru spitalul de la Craiova, a spus ministrul Sănătăţii.
Termenul de execuţie pentru spitalele regionale este de 48 de luni.