Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a publicat proiectul de ordin cu Metodologia pentru desfăşurarea concursului de admitere în rezidenţiat pe loc şi pe post în medicină, medicină dentară şi farmacie – sesiunea 20 noiembrie 2022.
Rafila prevăzuse în proiect creşterea ratei de promovare necesară alegerii unui loc sau post în rezidenţiat la 65% din punctajul maxim realizat la nivel naţional pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, faţă de punctajul minim de 60% care a reprezentat pragul în anul precedent.
„În urma publicării proiectului de metodologie, Ministerul Sănătăţii a primit din partea Federaţiei Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România (FASMR) rezultatele unei consultări cu studenţii în anii terminali şi absolvenţii care urmează să susţină examenul de rezidenţiat, prin care se comunică faptul că 90% dintre studenţi nu consideră oportună majorarea pragului de promovabilitate în contextual intervalului scurt de timp rămas până la ediţia din acest an a concursului de rezidenţiat. Astfel, ţinând cont de opiniile absolvenţilor şi de timpul limitat până la organizarea concursului de rezidenţiat, limita de promovabilitate va fi menţinută în acest an la 60% din punctajul maxim realizat la nivel naţional pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, iar pentru sesiunea din anul 2023 va fi ajustat pragul în vederea creşterii calităţii academice a rezidenţilor, în condiţii de timp optime pentru pregătire”, se arată în comunicat.