Rezultatele PISA 2022 sunt dezastruoase: 28% dintre elevii din România nu ascultă ce spune profesorul la clasă, 35% sunt distrași de folosirea dispozitivelor digitale (media OCDE: 30%) și 31% sunt distrași de alți elevi care folosesc dispozitive digitale (media OCDE: 25%), potrivit datelor Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică pentru ediția din 2022 a programului.

PISA – Programme for International Student Assessment – este un studiu comparativ internațional organizat de către OCDE. El măsoară competențele de bază ale elevilor în vârstă de 15 ani în trei domenii principale – citire, matematică și științe.

OCDE amintește, în anunțul privind data lansării rezultatelor, că ultima ediție, cea din 2022, a pus accentul pe matematică, existând un test suplimentar de gândire creativă.

În 2022, 83% dintre elevii din România au declarat că își fac prieteni cu ușurință la școală (media OCDE: 76%) și 50% au simțit că aparțin școlii (media OCDE: 75%). Între timp, 17% au raportat că se simt singuri la școală, iar 15% ca un străin sau că sunt lăsași pe dinafară (media OECD: 16% și 17%). Comparativ cu 2018, datele nu s-au schimbat semnificativ în România.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version