UPDATE: Restricțiile au fost prelungite, printr-o nouă Hotărâre a CMSU, a anunțat prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu  

Comitetul Municipial pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti se va întruni, luni, pentru prelungirea pentru următoarele 14 zile a scenariului roșu, pe care l-a instituit pe 19 octombrie.

Rata de incidenţă cumulată calculată în ultimele 14 zile a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2 nu a scăzut sub valoarea de 3 la mia de locuitori, ci a crescut continuu. Duminică, aceasta ajunsese la 3,79 de cazuri/1.000 de locuitori.

Astfel, școlile, restaurantele, cinematografele, teatrele rămân închise, iar masca va fi obligatorie, în continuare, în toate spațiile deschise.

„Având în vedere situaţia epidemiologică actuală, IŞMB a propus Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti convocarea Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă luni, 2 noiembrie. În temeiul Ordinului comun MEC – MS nr. 5.487/1.494/31.08.2020 şi în funcţie de recomandările DSPMB, Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă va hotărî scenariul de funcţionare a unităţilor de învăţământ pentru următoarele 14 zile”, a informat, vineri, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Capitala nu va intra însă în carantină, cel mult vor fi închise zonele în care vor fi depistate focare de SARS-COV-2. 

La fel s-a procedat în anul 2006, în cazul epidemiei de gripă aviară.

În prezent, la nivel național 20% dintre județe înregistrează o incidență a cazurilor de coronavirus de peste 3 la mia de locuitori.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version