Remus Pricopie, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a decis reverificarea legalității procedurilor privind angajarea lui Alexandru Cumpănașu în cadrul proiectului „Consolidarea cadrului pentru creșterea calității serviciilor publice și sprijinirea dezvoltării la nivel local” (SIPOCA 9).

„Deși acest proiect a făcut obiectul mai multor verificări interne și externe (Curtea de Conturi, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene etc.), în conformitate cu procedurile legale, conducerea SNSPA a decis această nouă verificare internă pentru a clarifica situația privind studiile absolvite de domnul Alexandru Cumpănașu. Precizăm că, la angajare, domnul Cumpănașu a semnat olograf un document prin care certifică îndeplinirea condițiilor legale de exercitare a responsabilităților specifice unui post de expert, nivel de încadrare studii superioare”, anunță SNSPA, joi, într-un comunicat.

„În funcție de rezultatele verificărilor interne, se vor lua măsurile legale care se impun”, se mai arată în document.

Comunicatul survine la o zi după ce rectorul Remus Procppie s-a dezis de Cumpănașu, susținând că acesta nu a fost cadru didactic în instituţie, iar veniturile de peste 60.700 lei din declaraţia lui de avere provin de la activitatea în calitate de expert într-un proiect SIPOCA al Ministerului Dezvoltării, implementat în parteneriat cu SNSPA.

În declaraţia de avere publicată pe site-ul Biroului Electoral Central (BEC), Alexandru Cumpănaşu, candidat indepedent la alegerile prezidenţiale, figurează cu un salariu anual de 66.762 lei de la SNSPA.

Aceasta, în ciuda faptului că Alexandru Cumpănașu nu are studii superioare.

Mai multe case decât are Iohannis

Alexandru Cumpăşanu declară că are un venit anual de 1.132.933 de lei, provenit din salarii, drepturi de autori şi chirii, iar soţia acestuia are un venit anual de 595.826 lei din salarii, drepturi de autor şi prestări de servicii.

Concret, cumpănașu a câștigat anul trecut 66.000 de lei de la SNSPA, 58.000 de lei de la UEFISCDI, 580.000 de lei de la Asociația pentru Implementarea Democrației, plus alte sute de mii de lei de la alte asociații, la care se adaugă chirii de peste 100.000 de lei.  

La capitolul terenuri, Cumpănaşu deţine două în suprafaţă de 1.000 mp, achiziţionaţi între anii 2016 şi 2017, iar soţia acestuia deţine un teren de 117 mp, cumpărat în anul 2014.

Cumpănaşu mai deţine şi şase imobile, cu o suprafaţă totală de 872 mp, cumpărate între 2013 şi 2017. Pe numele soţiei sale figurează un apartament de 78 mp.

Soții Cumpănaşu dețin două automobile de lux: un Subaru din anul 2008 şi un autoturism Mercedes din anul 2018.

Activele financiare ale acestuia din conturi bancare şi fonduri de investiţii sunt în valoare de 260.862 de lei şi 17.000 de euro.

Alexandru Cumpănaşu mai are şi un împrumut de 152.972 de lei către Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei.

În ceea ce priveşte datoriile acestuia, acesta are un împrumur de 330.000 de euro al cărui creditor este o persoană fizică şi un altul de 171.000 de lei.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version