Ministrul Sănătății, Victor Costache, l-a demis, luni, pe medicul Mircea Beuran de la șefia Secției Clinice de Chirurgie III a Spitalului Clinic de Urgență Floreasca din București, în baza raportului realizat de conducerea unității medicale, după ce o pacientă a luat foc pe masa de operație și a murit.

 

Raportul spitalului arată că ”incidentul s-a produs ca urmare a unor erori umane, comise de către echipa operatorie”, iar ”Mircea Beuran, ca șef al Secției Clinice de Chirurgie III a încălcat 10 obligații din cele 33, asumate prin contractul de administrare al secției”, se arată într-un comunicat al ministerului.

Mircea Beuran era de aproximativ 20 de ani șeful Secției de chirurgie de la Spitalul Floreasca.

Publicăm integral comunicatul:

”Ministerul Sănătății a primit raportul cercetării administrative efectuate de conducerea Spitalului Clinic de Urgență București, ca urmare a tragicului eveniment din data de 22.12.2019, când o pacientă a suferit arsuri pe 30% din suprafața corporală și care pe 29.12.2019 a și decedat.

În urma analizei întregului material probator avut la dispoziție, concluziile cercetării administrative dispuse de SCUB arată că incidentul s-a produs ca urmare a unor erori umane, comise de către echipa operatorie. Din raport reiese că prof. dr. Mircea Beuran, ca șef al Secției Clinice de Chirurgie III a încălcat 10 obligații din cele 33, asumate prin contractul de administrare al secției. Date fiind măsurile dispuse din cercetarea administrativă s-a luat, printre altele, și decizia încetării contractului de administrare a prof. dr. Mircea Beuran, din calitatea de șef al Secției Clinice de Chirurgie III.

Ministerul Sănătății va prezenta mâine concluziile raportului propriu, instrumentat de Inspecția Sanitara de Stat (ISS) și Corpul de Control al MS și salută totodată decizia managementului de la SCUB, de încetare a contractului de administrare a șefului de secție, care nu a respectat obligațiile contractuale.

De asemenea, ISS a sancționat cu amenzi unitatea spitalicească pentru neregulile găsite, cât și întreaga echipă operatorie, de la asistent, până la conducătorul echipei. Cuantumul acestora fiind de aproximativ 30.000 de lei”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version