Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva este închis pentru 14 zile, începând de duminică seara, după ce mai mulți medici și asistente au fost contaminați cu coronavirus

Acesta este al treilea spital din țară intrat în carantină, Spitalul Dimitrie Gerota din București și Spitalul Județean Suceava, unde personalul medical a fost contaminat.

Astfel, nimeni nu va intra şi nu va ieși timp de două săptămâni, iar niciun pacient nu va fi internat sau externat. „Mai sunt 69 de pacienți, care în perioada următoare vor fi izolați, li se vor face testele și încercăm să îi externăm”, a precizat prefectul Vasilică Potecă, la Digi24.

Acesta a anunțat că managerul Spitalului Județean de Urgență a fost suspendat începând de luni dimineață de la ora 10:00. Prefectul s-a declarat nemulțumit că managerul nici măcar nu i-a răspuns la telefon. Pe de altă parte, managerul a spus că prefectul a sunat, probabil, de pe un număr de telefon necunoscut, deoarece în agenda sa telefonică nu apare vreun apel de pe numărul de telefon al acestuia.

 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version