Asociaţia Transplantaţilor din România (ATR) organizează în 21 și 22 octombrie o nouă etapă a campaniei „Spune DA! Susţine donarea de organe”, astfel încât să poată fi salvate cât mai multe vieţi.
Un apel către populaţie, pentru a manifesta o mai mare deschiderea în privința donării de organe a celor aflaţi în moarte cerebrală, a fost lansat, luni, de reprezentanţi ai ATR și de cei ai Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) Cluj.
„Dificultatea este în centrele care au stabilitate pentru donare, de a identifica şi a convinge familia în acest proces de donare. Nu este uşor. Din păcate, orice scandal mediatic, cum a fost cel de la ‘Pantelimon’, s-a resimţit imediat în activitatea de donare şi numărul de transplanturi este sub nivelul celor de anul trecut. Oamenii trebuie să ştie că actul de donare este un gest profund umanitar, care ajută până la opt pacienţi să beneficieze de organele acelui pacient, care va trăi, practic, prin acest gest, şi trebuie să ştie că nu există niciun fel de condiţionare în gestul de donare şi nu sunt niciun fel de activităţi suspecte în acest sens. De aceea, educaţia pacienţilor şi a populaţiei în general este foarte importantă. Este importantă şi implicarea Agenţiei Naţionale de Transplant, în identificarea donatorilor, fiindcă, cu cât sunt mai mulţi donatori identificaţi, cu atât procentul celor care acceptă este mai mare”, a declarat, într-o conferinţă de presă, medicul Florin Elec, preşedintele ROMTRANSPLANT.
Gheorghe Tache, , preşedintele Asociaţiei Transplantaţilor din România, a spus că pe listele de aşteptare sunt peste 4.300 de pacienţi, pentru toate tipurile de transplant, dar cu precădere, cei mai mulţi sunt pe linie de transplant, peste 3.000 de pacienţi înscrişi pe listele de aşteptare. „Dacă luăm în calcul faptul că sunt peste 14.000 de pacienţi în dializă, numărul este mult mai mare decât cel înregistrat în evidenţă. Dar şi aşa, cei care sunt acum înscrişi pe liste, deci 4.000, având în vedere că anul trecut s-au realizat vreo 320 de transplanturi, deci este total insuficient pentru a satisface o nevoie cât mai mare a celor care sunt pe listele de aşteptare”, a precizat el.