Teatrul Evreiesc de Stat reia spectacolele cu public în sală cu premiera “Trădarea lui Einstein” de Eric Emmanuel-Schmitt, în traducerea şi regia lui Tudor Ţepeneag, prezentată vineri şi sâmbătă, de la ora 19,00.
Spectacolul îi are în distribuţie pe Andrei Finţi, Mircea Dragoman, Veaceslav Grosu, Neculai Predica, Mihai Niţu, George Remeş, Andrei Miercure şi violonista Rodica Doija, se arată în comunicatul transmis luni.
La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, pe malul unui lac din New Jersey, doi excentrici se întâlnesc şi se simpatizează. Între ei se naşte o prietenie. Albert Einstein, savantul german de origine evreiască, a emigrat în America şi predă la Princeton. Vagabondul este un tată care şi-a pierdut fiul în război. Acestui confident al hazardului, Einstein îi expune dilema sa. Se poate să te ocupi de ştiinţă, fără să faci politică?
În „Trădarea lui Einstein”, Eric-Emmanuel Schmitt prezintă conflictul moral al unui om de geniu, inventator – împotriva voinţei sale – a maşinăriei de distrugere a lumii. Dramaturgul aduce în prim-plan întreaga istorie ştiinţifică şi politică a teribilului secol XX, abordând teme de actualitate şi interes ale timpului nostru: pacifismul, militarismul, ONU, identitatea naţională şi trădarea, potrivit prezentării spectacolului.
„Einstein crede ca trebuie sa renunţăm la naţionalism, acel naţionalism care propagă dragostea pentru ai tăi, până devine ură pentru ceilalţi. Einstein ne învaţă că, atunci când credem că nu toţi oamenii sunt la fel, suntem deja în pericol. Pentru el, războiul este o ‘farsă’, şi trebuie, întâi şi întâi, să dezarmăm sufletul şi conştiinţa oamenilor”, a afirmat regizorul Tudor Ţepeneag.
Biletele pentru cele două reprezentaţii sunt disponibile în reţeaua mySTAGE.