Matteo Politi, un fals medic italian, absolvent de numai 8 clase, a efectuat intervenții de chirurgie plastică timp de un an întreg în cinci clinici private din România, darea lui în vileag șocând pe toată lumea, inclusiv pe ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

Președintele Colegiului Medicilor, Gheorghe Borcean, spune că i-a făcut plângere penală, iar “acel infractor nu mai lucrează”.

Însă acest lucru s-a întâmplat după mai bine de trei luni de la descoperirea falsului chirurg.

Escrocul a fost depistat de dr. Adina Alberts, medic primar chirurgie plastică. “Eu am anunțat Colegiul Medicilor în urmă cu trei luni, la sfârșitul lunii octombrie sau noiembrie”, a declarat ea, într-o intervenție telefonică la B1TV. 

Medicul Adina Alberts a arătat că atât ea, cât și asistentele au sesizat că este ceva în neregulă cu falsul chirurg, însă spune că “la nivelul de discuție, omul este strălucit”.

“Deci induce în eroare ușor audiența. Dar la o privire mai atentă îți puteai da seama că nu este chirurg plastician. Am văzut cum injectează, ce grijă are sterilizarea instrumentarul. Ușor, ușor, atât eu, cât și asistentele mele ne-am dat seama”.

Vedetă la televiziunile de cancan

Matteo Politi devenise vedetă la televiziunile de cancan, fiind invitat frecvent – evident, pentru reclamă în rândul altor “vedete” – amatoare să fie “tunate”, adică de chirurgie estetică.

Una dintre clinicile private, Clinica Monza, a transmis într-un comunicat că Matteo Politi a efectuat o singură intervenție chirurgicală în această clinică, în decembrie 2018.

Mai sunt însă și alte 4 clinici private care au colaborat cu falsul chirurg.

Pintea: Am aflat din presă

Sorina Pintea a spus că momentan nu ştie de ce respectivul cetăţean a fost angajat fără a avea drept de liberă practică.

“Eu am aflat în această dimineaţă, din presă. Ministerul Sănătăţii nu a fost întrebat, dar pot să vă spun că Ministerul Sănătăţii nu a dat echivalarea acelei diplome. Fără acea echivalare, nu putea să obţină de la Colegiul Medicilor avizul de liberă practică.

Direcţia de Sănătăte Publică a dat un document pentru codul de parafă, vom vedea exact ce s-a întâmplat. Eu am aflat din presă, nici măcar nu am fost întrebaţi oficial despre acest aspect. Un medic este angajat într-un spital, public sau privat, nu contează, pe baza unor documente, printre care şi certificatul de liberă practică, diploma echivalată, asta înseamnă că a fost lăsat ilegal să opereze, pentru că nu poţi opera doar cu un cod de parafă, ai nevoie de mai multe documente”, a spus ministrul.

Reacţia sa vine după ce jurnaliştii de la Libertatea au scris că, timp de un an, un fals medic de chirurgie plastică a lucrat la clinici din Bucureşti şi a operat zeci de oameni, sub un nume fals.

Ministerul Sănătăţii a declanşat o anchetă în acest caz. 

“Nu a adus toate documentele”

“Binenţeles că va face asta (o anchetă -n.r.) pentru că a operat un an de zile în spitale private. Vrem să vedem cum a operat. (…) Nu a adus toate documentele. Ministerul Sănătăţii a analizat documentele pe care le-a adus, de fapt nu le-a adus personal, a avut o împuternicire avocaţială, o doamnă avocat, am înţeles, şi pentru că nu avea toate documentele nu a primit avizul, adică echivalarea diplomei. Nu am de unde să ştiu (câţi oameni a operat -n.r.)”.

Pintea a mai anunţat că nu ştie câţi pacienţi a operat respectivul bărbat sau în ce clinici şi-a desfăşurat ilegal activitatea.

“Sunt şi alte ţări care s-au confruntat cu acest tip de probleme, dar mă pune pe gânduri referitor la ceea ce spuneam despre faptul că şi sistemul public şi sistemul privat trebuie să aibă aceleaşi reguli de funcţionare, de organizare, de raportare mai ales pentru că da, a operat în clinici private fără a avea dreptul de liberă practică, cu o parafă. Dar parafa nu este suficientă să te poţi angaja într-un spital, asta încerc să spun. Sunt mai multe documente. Public sau privat. Modalitatea de concurs diferă pentru că la privat nu este nevoie să dai acel concurs, dar documentele pe care trebuie să le prezinţi la angajare sunt identice”, a mai spus Sorina Pintea.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version