Universitatea Bucureşti nu se lasă: după încercarea eșuată de retragere a titlului de doctor lui Victor Ponta în timpul mandatelor lui Liviu Pop și Ecaterinei Andronescu la șefia Ministerului Educației, acum i-a trimis dosarul ministrului Adrian Curaj, care se bate cu pumnii în piept că va face curățenie în plagiate – deși a amânat aprobarea unei Ordonanțe de urgență în acest sens.

universitatea_bucuresti

Astfel, Universitatea din Bucureşti a retrimis pentru a treia oară, la Ministerul Educaţiei, dosarul care probează verdictul de plagiat dat de comisia de profesori experţi în drept şi de Comisia de Etică a Universităţii (vezi document mai jos).

Universitatea îi cere ministrului Adrian Curaj “să facă uz de prerogativele actualei legi a educaţiei şi să dispună anularea Ordinului de Ministru prin care lui Victor Ponta i s-a conferit titlul de doctor in drept”.

“Pe această cale, Universitatea din București își reafirmă fidelitatea față de principiul autonomiei universitare, amintind că studiile universitare de doctorat reprezintă ciclul al III-lea de studii universitare. În consecință, Universitatea din București consideră că, pe viitor, pentru a întări autonomia universitară, dar și responsabilitatea academică, rectorii universităților ar trebui să aibă dreptul legal de a conferi, dar și de a retrage titluri și diplome academice, indiferent dacă este vorba de studii de licență, master sau doctorat”, precizează UB, într-un comunicat.

UPDATE 2: Un grup de profesori universitari din țară și străinătate îi cer ministrului Curaj, într-o scrisoare deschisă, să nu mai tergiverseze tranșarea situației plagiatelor și îi cer în termen de 5 zile să emită un ordin prin care că numească o nouă componeță a CNADTCU.

“Stimate domnule ministru, până acum mandatul dumneavoastră stă sub semnul tergiversărilor, voluntare sau nu, cu pretextul ‘consultărilor’. În cazul plagiatelor acest lucru este inadmisibil: tergiversarea, de exemplu, numirii unui nou CNATDCU sub pretextul ‘consultărilor’ reprezintă o fractură logică: CNATDCU, gardianul templului integrității academice, trebuie să cuprindă vârfuri ale vieții universitare, așa cum ele sunt definite prin standardele acceptate la nivel internațional. Tot așa cum numirea procurorilor nu se face după o generoasă consultare a suspecților sau inculpaților, membrii CNATDCU nu pot fi numiți în urma ‘consultărilor’ acelor structuri și oameni care au produs doctorate plagiate”, mai afirmă grupul de universitari.

Semnatari scrisorii atrag atenția că CNATDCU trebuie să fie un forum care “să indice ora exactă” a luptei împotriva fraudelor intelectuale.

“CNARDCU nu are vocația de a fi o șezătoare a reprezentanților unor interese ilegitime partinice sau transpartinice, ci un forum restrâns și exigent care să indice ora exactă a luptei împotriva fraudelor intelectuale. Calitatea membrilor noului CNATDCU este directa dumneavoastră răspundere, de la care nu vă puteți eschiva sub pretextul consultărilor. (…) Începând de astăzi, stimate domnule ministru, vă considerăm direct responsabil, împreună cu Guvernul României și președintele României, de perpetuarea acestei stări de fapt, cu atât mai mult cu cât soluțiile prevăzute de legea în vigoare sunt clare, eficiente și funcționale, atât timp cât ele sunt corect operaționalizate de oameni de bună-credință, pe care aveți puterea să îi învestiți de îndată cu această misiune, conform solicitărilor de mai sus”, se punctează în scrisoare.

UPDATE: Victor Ponta amenință cu justiția o eventuală retragere a titlului său de doctor şi acuză conducerea Universităţii Bucureşti de practici comuniste. Iată postarea sa pe Facebook:

“În anii ’50, comuniştii veniţi la conducerea Universităţii din Bucureşti dădeau afară oamenii pe criterii strict politice! În 2011, câţiva securişti au fost impuşi de Băsescu la conducerea Universităţii şi de atunci fac acelaşi lucru – decizii pe criterii strict politice (de patru ani se ocupă DOAR de teza mea începută în 1999 şi finalizată în 2003, cu un subiect “Curtea Penală Internaţională” pe care DOAR eu l-am tratat în acei ani, au făcut o Comisie DOAR pentru mine şi cer retragerea unui titlu obţinut legal DOAR pentru mine)! Nu mă consolează faptul că voi câştiga iar în justiţie (aşa cum am mai câştigat deja până acum)! Regret că România are, în 2016, metode şi mentalităţi tipice anilor ’50/ că instituţii fundamentale sunt conduse de oameni “dirijaţi” de propriile lor slăbiciuni şi “schelete din dulap”/ şi regret că numele Universităţii este murdărit tocmai de cei care ar trebui să îl apere/ sunt bucuros că Facultatea de Drept a refuzat să fie implicată în această răfuială politică! Şi în anii ’50 şi în 2016 ticăloşia are şi oameni care nu se lasă speriaţi!”.

Fără titlul de doctor, Ponta nu mai este avocat

Culmea este că Ponta și-a aprobat o Ordonanță de urgență (în 29 decembrie 2014!) prin care să-și poată retrage singur titlul de doctor.

Numai că s-a dovedit între timp că a mințit. Ori poate și-a dat seama că nu va fi premier pe veci iar după aceea nu va mai putea profesa meseria de avocat. Motivul este unul cât se poate de simplu: Ponta a intrat în Baroul Avocaților București nu prin examen, ci pe baza titlului de Doctor în Drept.

Pe de altă parte, fostul premier deține un verdict favorabil din partea Consiliului Naţional de Etică din cadrul Ministerului Educației – în timpul mandatului Ecaterine Andronescu -, prin care plagiatul a fost infirmat.

Decizia Comisiei de Etică a UB privind plagiatul lui Ponta

Însă nu trebuie făcute prea multe cercetări pentru a demonstra plagiatul “copy paste” și alte procedeele de plagiere stabilite în 20 iulie 2012 de Comisia de Etică a UB:

Download (PDF, Unknown)

Curaj ezită

Proiectul unei Ordonanţe de urgenţă care va reglementa modalitatea de retragere a titlurile de doctor a fost postat în dezbatere publică în 10 februarie, însă nu a ajuns pe masa Guvernului.

În 18 februarie, noul ministru al Educaţiei, Adrian Curaj, nu a dat nicio explicație în legătură cu amânarea, lăsându-l pe purtătoruld e cuvânt al Executivului să se “lupte” cu presa:

“Sunt chestiuni de clarificat care vizează caracterul constituţional şi caracterul de urgenţă al demersului, toate elementele tehnice care vizează dintr-o perspectivă legală modificările pe care le propune ordonanţa. Nu este o chestiune de principiu care trebuie neapărat discutată, ci mai degrabă una de oportunitate şi legalitate. Subiectul rămâne în atenţie şi Guvernul va veni în cel mai scurt timp cu clarificări sub formula unor modificări”, a precizat Dan Suciu, la finalul şedinţei Executivului.

victor-ponta1-1
Victor Ponta are sprijin și… Curaj

De atunci au trecut două săptămâni fără ca explicațiile așteptate să fie prezentate.

Proiectul OUG prevede că titlurile de doctor nu vor mai fi acordate prin ordin al ministrului Educaţiei, ci prin dispoziţia rectorului universităţii, cu avizul Consiliului de Atestare a Titlurilor şi Diplomelor Universitare CNATDCU.

După acordarea titlului, instituţia organizatoare de doctorat eliberează diploma. Pentru cele obţinute prin ordin al ministrului Educaţiei, o decizie de retragere semnată de rector va fi suficienta pentru ca ministrul să emită ordinul de retragere.

În dezbatere publică se afă și o Hotărâre de Guvern care va schimba regulile şcolilor doctorale. Însă titlurile de doctor acordate pân acum prin ordin de ministru nu vor putea fi retrase de rector, ci tot de ministrul Educaţiei, printr-un ordin. Ceea ce poate face rectorul este să trimită Ministerului Educaţiei decizia de retragere a titlului de doctor împreună cu dosarul realizat de către Comisia de Etică a Universităţii.

s560x316-adrian-curaj_17382000
“Tehnocratul” Adrian Curaj, pus ministru ca să nu-l deranjeze pe “doctorul” Victor Ponta și pe alții ca el

Iar Adrian Curaj se află în poziția ingrată, pentru el, de a-i readuce la poziția de simpli “muritori” pe oameni ca Victor Ponta, Petre Tobă (pentru care ministrul Curaj a revocat Comisia de Etică exact cu o zi înainte ca aceasta să decidă asupra lucrării de doctorat a acestuia), Gabriel Oprea și alții care vor urma – evident, tot în urma descoperirilor din presă, nicidecum la autosesizarea universităților care au aprobat cu prea multă ușurință doctorate plagiate.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version