Universitatea București lansează o licitaţie, prin procedură simplificată, pentru reparații la căminele studențești, sediile facultăților sale și institutele de cercetare. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 12 septembrie.

Acordul-cadru va fi încheiat pe trei ani, cu o valoare totală estimată cuprinsă între 43.465 – 16.256.222 lei. Criteriul de evaluare a ofertelor va fi preţul cel mai scăzut.

Operatorii economici vor prezenta informaţii despre principalele lucrări duse la bun sfârşit în ultimii cinci ani din care să reiasă că au fost executate lucrări similare la nivelul de minim un contract, maxim trei contracte în valoare cumulată, fără TVA, de minim 900.000 lei. Prin lucrări similare se înţelege lucrări de construcţii noi, reparaţii asupra contrucţiilor civile, industriale sau agricole, pe partea de amenajări interioare, instalaţii electrice, sanitare şi termice, se explică în anunţ.

Printre clădirile vizate se numără căminele Grozăveşti, dar şi alte cămine din Bucureşti şi Ilfov, imobilul Rectoratului, spaţii de învăţământ şi spaţii administrative, sediile unor facultăţi, Staţiunea de Cercetări Ecologice Brăila, Staţiunea Zoologică Sinaia, Staţiunea Geografică Orşova, Staţiunea de Cercetări Marine şi Fluviale Sf. Gheorghe, Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului, baza sportivă UB, filiala Focşani.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version