Universitățile vor putea înfiinţa firme şi consorţii pentru învăţământ, potrivit unui proiect de lege adoptat, miercuri, de plenul Camerei Deputaţilor.
„Instituţiile de învăţământ superior pot înfiinţa, singure sau prin asociere, societăţi comerciale, fundaţii, asociaţii, unităţi de
învăţământ preuniversitar, consorţii pentru învăţământ dual, cu aprobarea Senatului universitar, conform prevederilor legale. Condiţia ca acestea să se înfiinţeze este aceea ca ele să contribuie la creşterea performanţelor instituţiei şi să nu influenţeze negativ în niciun fel activităţile de învăţământ, cercetare şi consultanţă”, prevede proiectul.
Proiectul de lege aprobă Ordonanţa de urgenţă nr. 128/2022, iar votul final va fi dat în Senat – for decizional.