„Criza de medicamente devine o stare de fapt oficializată prin inacţiune şi tăcere”, a acuzat fostul ministrul al Sănătății, Vlad Voiculescu, după ce Guvernul Ciolacu a aprobat, joi, un memorandum privind înființarea unuigrup de lucru pentru rezolvarea acestei probleme.
Vlad Voiculescu reclamă că actualul ministru, Alexandru Rafila, „uită că, vara trecută, a micşorat procentul de compensare a medicamentelor eliberate de farmacii pe reţetele de la medicii de familie pentru bolnavii cronic, iar apoi PSD şi PNL au inventat şi aberanta taxă pe boală”.
În plus, Rafila minte când spune că această criză este în toată Europa:
„Domnul Rafila tocmai a mai oferit familiilor cu copii bolnavi din România un scuipat pe obraz: zeci de medicamente nu se gasesc in țară. Unele de luni de zile, altele de ani. Astăzi, Rafila declară sobru că sunt probleme europene.
Mai jos doar zece exemple de medicamente care lipsesc din țară, NU și din țările vecine, NU din Europa!
1. Frisium (Clobazam) 10 mg
– Indicații: Tratamentul anxietății și tulburărilor convulsive, în special ca adjuvant în tratamentul epilepsiei.
2. Bleomicina 15 mg
– Indicații: Tratamentul unor tipuri de cancer, inclusiv cancerul testicular, limfoame Hodgkin și non-Hodgkin, și carcinomul scuamos al capului și gâtului.
3. Cisplatina 1 mg/ml
– Indicații: Tratamentul diverselor tipuri de cancer, inclusiv cancerul testicular, ovarian, vezical, al capului și gâtului, pulmonar și al colului uterin.
4. Folinat de Calciu 10 mg/ml
– Indicații: Reducerea toxicității și contracararea efectelor de supradozaj ale antagoniștilor acidului folic, cum ar fi metotrexatul. Este utilizat și în combinație cu 5-fluorouracil în chimioterapia cancerului colorectal.
5. Ursofalk 250 mg/500 mg
– Indicații: Tratamentul bolilor hepatice colestatice cronice, cum ar fi ciroza biliară primitivă și colangita sclerozantă primară. Este, de asemenea, utilizat pentru dizolvarea calculilor biliari colesterolici.
6. Trileptal 300 și 600 mg
– IndicațiiTratamentul epilepsiei, inclusiv crizele parțiale cu sau fără generalizare secundară.
7. Spitomin 5 și 10 mg
– Indicații: Tratamentul tulburărilor de anxietate generalizată.
8. Sabril 500 mg
– Indicații: Tratamentul epilepsiei rezistente la tratament, în special crizele parțiale complexe și spasmele infantile (sindromul West).
9. Vimpat (orice concentrație)
– Indicații: Tratamentul epilepsiei.
10. Ospolot (orice concentrație)
– Indicații: Tratamentul epilepsiei.
Dacă v-ați lovit de lipsa lor chiar voi, lăsați-mi vă rog un comentariu mai jos!
Cândva, lipsa medicamentelor putea fi raportată pe un site special pus la dispoziție de Ministerul Sănătății, în mandatul meu din 2016: medicamentelipsă . ro – între timp l-au desființat. PSD și Rafila vă poate minți în față pe toți, inclusiv pe părinții care caută disperați aceste medicamente pentru copiii lor”.