Pe 4 martie are loc la Bucureşti World Education Fair (WEF), cel mai important târg educaţional de la începutul acestui an, unde vor fi prezente 65 de instituţii de învăţământ, din 16 ţări.

Anul acesta, grupul Integral a împlinit 30 de ani de activitate de la data fondării, iar în premieră, târgul se va organiza în acest an şi la Cluj-Napoca, pe 5 martie, iar ediţia din Galaţi din data de 3 martie va da startul târgurilor World Education Fair din această primăvară.

Printre universităţile de top prezente la această ediţie a WEF se numără Le Cordon Bleu, renumită pentru excelenţa în artele culinare, Lancaster, în top UK sau Swiss Education Group, lider la nivel mondial în domeniul ospitalităţii, informează organizatorii într-un comunicat remis, miercuri, presei.

Pe lângă prezenţa tradiţională a universităţilor, liceelor şi a instituţiilor organizatoare de tabere, la actuala ediţie WEF vor fi organizate o serie de workshopuri gratuite pentru tinerii care vor să îşi aleagă meserii „ale viitorului”.

Astfel, cei interesaţi de gaming şi industria video vor avea oportunitatea de a participa la workshopul lui Anthony Christov, fost Art Director la PIXAR, creator al celebrelor filme „WALL-E”, „Finding Nemo”, „The Incredibles’, „Cars”.

De asemenea, Anthony Christov împreună cu Kaloyan Kalamov, junior 3D Character Artist la AMC Ro Studio, vor vorbi tinerilor despre aptitudinile şi calităţile de care ai nevoie pentru a-ţi construi o carieră în industria jocurilor video şi a animaţiei.

Organizatorii târgului susţin că tinerii români îşi reorientează preferinţele de studiu în străinătate către noi ţări europene – Belgia, Germania, Italia, Spania şi Franţa intră în topul destinaţiilor.

Olanda rămâne în top ţări preferate de români, însă noile recomandări guvernamentale olandeze „pot limita pe moment” accesul la studii pentru unele instituţii.

„Pentru Olanda interesul se menţine crescut, însă ne aflăm în situaţia în care guvernul olandez a recomandat universităţilor să pună în stand-by activităţile de recrutare a studenţilor străini, în principal din cauza problemelor legate de spaţiile de cazare. Astfel, cei interesaţi de Olanda ar trebui să se documenteze şi să acţioneze rapid, pentru că există încă universităţi care sunt în procese de recrutare pentru studenţi străini. (…) Deocamdată nu ştim cum vor evolua lucrurile în viitor, însă cu siguranţă această situaţie poate limita pe moment accesul la studii pentru unele instituţiii”, a precizat Ana Maria Papp, business development manager, Integraledu, citată în comunicat.

Germania şi Italia sunt „cele mai accesibile” ţări din punct de vedere al taxelor de studiu, acestea începând de la 250 de euro, susţin organizatorii evenimentului.

„În Belgia, sistemul de învăţământ superior este asemănător cu cel olandez, cu foarte multe programe de predare în limba engleză. Taxele de şcolarizare sunt accesibile, de aproximativ 1.100 euro pe an, iar din punct de vedere al cazărilor nu se înregistrează probleme ca în Olanda. Printre cele mai accesate programe universitare se numără cele de inginerie, business, computer science, ştiinţe sociale şi design. În ceea ce priveşte studiile în Germania, se observă un interes crescut pentru medicină, predarea făcându-se exclusiv în limba germană. Taxele de şcolarizare variază la stat între 200 şi 3.000 de euro pe an, iar în sistemul privat acestea pornesc de la 7.000 de euro şi pot ajunge şi la 15.000 de euro pe an“, se mai arată în comunicat.

În Italia, programele de predare în limba engleză sunt variante, iar cei mai mulţi care aleg să studieze la universităţi italiene preferă domeniile consacrate de business, arhitectură şi design. Italia este preferată pentru prestigiul universităţilor, climă, dar şi pentru nivelul mai scăzut al taxelor de şcolarizare care pornesc de la 250 euro pe an.

Taxele de şcolarizare în Marea Britanie sunt cuprinse între 16.000 lire/an pentru un liceu public şi 35.000-50.000 lire/an pentru o şcoală internaţională de tip boarding (cu internat), cu toate opţiunile incluse.

La World Education Fair vor fi prezente şi instituţii care organizează tabere educaţionale şi cursuri lingvistice pentru toate categoriile de vârste, tot timpul anului.

Cursanţii pot opta inclusiv pentru tabere academice organizate în campusurile universităţilor cu renume, precum: Oxford, Cambridge, UCL, Instituto Europeo di Design, Instituto Marangoni, Imperial College etc. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version