Ziua a patra a Campionatului European de fotbal din Franţa pare să fie şi cea mai atractivă, în condiţiile în care avem trei meciuri deosebit de interesante.

Belgia lui Hazard este aşteptată să dea lovitura la acest turneu final
Belgia lui Hazard este aşteptată să dea lovitura la acest turneu final

Balul este deschis, de la 16.00 (ora României), în direct pe Dolce Sport 1, tocmai de naţionala Spaniei, campioana europeană en-titre.

Aflată într-un plin proces de întinerire a echipei, naţionala iberică dă piept cu Cehia, într-o partidă care va avea loc la Toulouse. Deşi mizează pe jucători mai puţin experimentaţi la nivel de naţionale, precum Nolito sau Alvaro Morata, Spania porneşte favorită împotriva Cehiei.

Chiar dacă nu au strălucit în ultimii ani, oamenii lui Pavel Vrba sunt, însă, extrem de disciplinaţi şi pot pune probleme oricui. Meciul se anunţă unul deosebit şi în lumina celeilalte dispute din grupă, Croaţia – Turcia 1-0.

Croaţia a părut extrem de solidă şi şi-a depus candidatura la câştigarea grupei, în timp ce este de aşteptat ca Turcia să răbufnească precum un animal rănit în următoarele două etape.

De la ora 19.00, în direct pe Dolce Sport 1, pe Stade de France se joacă Irlanda – Suedia, primul meci din Grupa E. Este, practic, o confruntare între o echipă mai degrabă de old-boys, cea a Irlandei, şi o formaţie, Suedia, care stă într-un singur jucător, şi el trecut de prima tinereţe, Zlatan Ibrahimovic.

Ziua se încheie, pe PRO TV şi Dolce Sport 1, cu Belgia – Italia. Cel mai aşteptat meci al zilei începe la ora 22.00. Deşi au suferit mai multe lovituri înainte de startul Euro, vezi accidentările lui Kompany şi Lombaerts, belgienii au aşteptări mari de la o generaţie de excepţie.

Mai mult, ei vor să profite de instabilitatea din sânul Italiei şi să obţină prima victorie împotriva acestei echipe după o pauză de aproape jumătate de secol.

Deşi este vicecampioana europeană en-titre, Italia nu mai este formaţia plină de individualităţi care să facă diferenţa astfel că Giaccherini, Zaza sau Candreva trebuie să strângă rândurile pentru a evita o eliminare prematură.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version