Naţionala de fotbal a Germaniei, campioana mondială en-titre, a debutat cu o victorie chinuită la Campionatul European, 2-0 cu Ucraina.

sursa foto bild.de
sursa foto bild.de

Trupa lui Joachim Loew a marcat singurul gol al primei reprize în minutul 19, prin Mustafi. Fundaşul nemţilor a punctat cu o superbă lovitură cu capul, după o centrare venită de pe dreapta, din lovitură liberă.

Totuşi, Germania a fost dominată copios în prima repriză şi a intrat cu avantaj la cabine doar graţie norocului. Rapizii Zozulia, Konoplianka şi Yarmolenko, cei care în urmă cu ceva timp se distrau cu apărarea României, au făcut în multe rânduri şah-mat şi defensiva Germaniei.

Doar neinspiraţia ucrainenilor, intervenţiile lui Neuer şi două mingi respinse de pe linia porţii de Boateng au făcut ca Ucraina să nu marcheze.

În schimb, în afara golului, Germania a mai avut doar o acţiune periculoasă în prima repriză, când Khedira, scăpat singur, l-a luat la ţintă pe Piatov.

În partea a doua jocului, Ucraina a terminat benzina şi s-a apropiat tot mai rar de poarta adversă. Chiar şi aşa, oamenii lui Mihailo Fomenko au avut două şanse de a întoarce soarta meciului.

Şutul lui Konoplianka, din lovitură liberă de la 25 de metri, a fost scos in extremis de Neuer, care după câteva minute a trebuit să intervină cu greu şi la un balon trimis aiurea “acasă” de Mustafi.

De partea cealaltă, profitând de spaţiile tot mai mari din defensiva adversă, Germania a ieşit la joc. A ratat câteva şanse bune, în special prin Ozil, şut cu şpiţul din 12 metri în Piatov.

În prelungiri, nemţii au scăpat pe contraatac, 4 contra 2, Ozil a centrat excelent de pe stânga, iar Schweinsteiger, abia intrat pe teren, a trimis mingea în vinclul porţii adverse, stabilind scorul final, Germania – Ucraina 2-0.

Germania – Ucraina 2-0.

Au marcat: Mustafi (’19), Schweinsteiger (’90+1).

Germania: Neuer – Howedes, Mustafi, Boateng, Hector – Kroos, Khedira, Ozil – Thomas Muller, Gotze (Schweinsteiger ’90), Draxler (Schuerrle ’78). Antrenor: Joachim Loew.

Ucraina: Piatov – Khaceridi, Fedeţki, Rakiţki, Şevciuk – Kovalenko (Zincenko ’73), Stepanenko, Sidorciuk – Yarmolenko, Zozulia (Selezniov ’66), Konoplianka. Antrenor: Mihailo Fomenko.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version